Yoav, Zibigniew, Jacob, Nathaniel şi Garfield

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Să fi fost joia trecută când a sunat Garfield, nu motanul care și-a făcut din lasagna un stil de viață, el vorbește doar în filmul lui, ci un prieten de familie. Îl cheamă Paul, dar îi place lasagna, așa că era păcat să aibă altă poreclă.

O căuta de fapt pe mama, dar cum coborâse până la Mega, am pus de-o conversație.

Paul are 88 de anișori. Încă face tururi anuale prin țară cu gașca lui de bicicliști de-o viață.

‒ Mai fato, ghici unde am fost duminică?

‒ În gradina botanica? În munții Măcinului? ( Garfield iubește bujorii și e sezonul)

‒ La Politehnică și la restaurant!

‒ Ha?!…

‒ A fost aniversarea  cu numărul 65 de când am terminat facultatea!

Ca meduza de picior m-am lipit de fotoliu: “ eu nu știu dacă voi trăi 65 de ani”…

‒ Pe ce te bazezi? mă întreabă Paul, inginerul.

‒ Nu am cel mai sănătos stil de viață, zic eu, gândidu-mă dacă să încep să enumăr piedicile longevității mele.

‒ Ți-am spus să mănânci ca mine, 2 ochiuri moi în fiecare dimineață, cu cafeluță sau ceai verde.

‒ Mi-ai zis, nu zic!

‒ De când mă stiu, ăsta mi-a fost micul dejun! Mă rog, fără cafeluță când eram mic…

‒ Și poveștește-mi, cum a fost, câți ați fost?…

‒ Prințesa mea, mai mulți morți decât vii, da’tot am fost destui…o generație rezistentă, rezilientă cum spui tu…norocoși poate… 4 au venit din Israel, erau cei mai verzi și mai veseli dintre noi! Emigrați demult, la câțiva ani după facultate, cu familii cu tot. Prin vânzare, a statului român către statul israelian, așa era pe vremea lu’ Ceașcă.

Și i-am întrebat:

‒ Băi fraților, cum faceți voi să trăiți și încă bine în zonă cu cafteală și bullying cu bombe?

‒ Și cum le iese?

‒ Unul din ei, Yoav, blond și cu nasul cârn rău și atunci și acum, mi-a spus așa:

„Noi nu ne uităm nici la televizor, nici pe net la toate drăcoveniile. Avem un ritual de un sfert de oră pe zi când ne luăm informațiile reale, de la sursele pe care le știm de încredere. Dacă e ceva de făcut, de ajutat, de contribuit, asta ne e obiectivul următor, clar.

Dacă nu, nu. Ne vedem de viață.”

Altul, Zibigniew, da, așa îl cheamă, e evreu polonez, a recunoscut că s-a însurat târziu, dar șansa lui e nevasta-sa…

‒ A dezvoltat ideea?

‒ Nu mult, nu-și consumă energia în vorbe, dar ne-a arătat un video cu ea, râde tot timpul. Și el de râsul ei. Leah e om de știință și-n general e curioasă de tot ce se întâmplă în lume. Seara, stau pe terasă cu o sticlă de Hayotzer Onot Shiraz și se uită la mare și la soare în apus, îi povestește și lui Zibigniew de ce-a aflat… Zibigniew zice că asta i face ordine în cap și capul lui vrea să mai stea vertical, o vreme…

Cu voia Domnului!

‒ Și ăilalți doi?

‒ Jacob a avut meningita, dublu cancer, un copil care a murit, un frate pierdut la Auschwitz… “ Ce-a fost mai rău, mi s-a întâmplat deja. Moartea? Să vină când o veni, mă găsește. Si eu o să mă duc după ea. Că n-am încotro. Și mai e ceva:  Aaron are datorie la mine 100 de shekeli. Nu pot să mă duc “dincolo” până nu-mi dă banii! Ha!”

‒ Până una alta, înnoată în fiecare dimineața, la 6 fix, adaugă Garfield.

‒ Nathaniel, ooo, Nathy, colegul meu de grupă, e bucuria lumii. În 88 de ani, n-am cunoscut om mai iubitor de oameni ca el, mai îndrăgostit de dragoste ca el. Nathaniel este Zorba, Zorba the Greek!

El mi-a zis că a avut noroc, eu am văzut că e ceva mai mult…

Dar tu, Garfilde, ce gândești despre cei 88 ai tăi încă sănătoși, așa să-ți ajute Dumnezeu?

‒ Eu am pus pariu cu moartea. Până acum, am 1-0!

În joia aceea, Garfield n-a mai vorbit cu mama. Doar cu mine. Şi m-a îmbunătățit!

Mulțumesc.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: