17 primăveri cenușii
Încerc încerc încerc să scriu câte ceva despre mine
Despre priveliștea pe care o am
De la balconul dintre blocuri
Etajul 4, orientat direct spre alte blocuri
Cenușii ca valurile când e marea aprigă.
Nu este o priveliște grozavă
Poate e, puțin, atunci când se scurge soarele
Iar pâcla inundă orașul.
Aș fi vrut să fie totul în reflexii de albastru –
20 primăveri albastre
Aș fi vrut să mă mut cu Anușca
Când mi-a propus întâia oară.
Înainte să se împrietenească cu psiholoaga ei
și să fie trasă pe sfoară.
Anușca locuiește la parter, între copaci, iar la amiază
Pe pereții ei soarele proiectează
Umbre firave și fantastice.
Canapeaua veche de la Ikea
Devenea barca noastră și pluteam între
Povești de dragoste sau dor sau violență
Fiind, pe rând, Caronul personal,
și între umbrele acelea dansatoare
am trăit câteva nopți atât de luminoase
cu aurora boreală a visului împărtășit
deși mi-era foarte frică, pluteam îmbibată în speranța din
poveștile noastre, împletite cu umbrele unui viitor nesigur.
Nu știu încă de ce n-am acceptat
Comoditatea poate
Frica de dematerializare în ea
Eu așa sunt când mă îndrăgostesc și platonic de oameni
Mă contorsionez total ca să
Mă expandez mai mult mai puțin ca să
Mă suprapun ca un origami ca să
Intru în forma lor.
22 primăveri și este luna mai
Acum locuiesc tot la etajul 4 orientat
Spre alte blocuri cenușii – dar
Am învățat să privesc în viețile vecinilor
De parcă le-aș citi în palmă.
Văd un colț de cameră și intuiesc
Cine face yoga relaxare cine meditează acolo
Sau cine se uită la televizor gesticulând cu poftă acolo
Sau cine gătește cu usturoi și are ventilația stricată acolo
Sau cine face supradoză singur acolo
(chircindu-se dureros pe covorul umed de pișat din hol)
sau cine face amor fierbinte acolo.
Intermezzo în crescendo:
Îmi imaginez că mă desprind din spatele termopanului ieftin și trec prin geam și plutesc deasupra în spatele încolăcită între picioarele lor ca o pisică neiubită îndeajuns ca să fie bună dar din păcate a devenit schiloadă și resimt în valuri ucigașe tot ce vreau eu să simtă ei, ca să cresc puterea fanteziilor mele personale.
Emoțiile second-hand îmi sunt suficiente uneori cât să mă ridic din genunchi în picioare să mă îmbrac să mă machiez voiam să spun să mă maschez și să fug pe scări fără să încui ușa fără să mă țin de bară și să tai în goană parcarea triunghiulară să sun la interfon și să urc cu liftul, poate, la ei în casă pentru că vreau să mă asigur că oamenii aceia există cu adevărat nu doar așa cum mi-i imaginez eu.
Sau măcar aș vrea să am certitudinea că există cineva, acolo.
22 primăveri și în curând o vară
Încerc să scriu câte ceva despre mine
Despre ochelarii mei prin care nu mai văd limpede de ceva timp
Despre ochii mei căprui
Nu de căprioară, ci de zeiță
Sunt enormi pentru că sunt plini de povești
Distorsionate ritmic de realitate
Pentru că priveliștea de la etajul 4
Surprinde și apusul, și răsăritul
și pentru că nu mă pot mărgini
să privesc doar cu ochii mei cărpui
cu ochelarii mei greșiți
prin termopanul care-mi arată alte neștiute izvoare de viață.
