Să nu mă judeci iar grăbit

Și să zici că neîndoielnic,

E cazul să fiu părăsit

Ca un colac pe un pomelnic,

Dacă-ntr-o rece zi de toamnă,

Având la butonieră trandafir,

Te voi lua de mână, doamnă,

Și te voi duce-n cimitir.

Nu știu de ce, dar mi se pare

Că ne putem deplin cunoaște

Umblând pe tristele alei

Nu doar în Sfânta zi de Paște,

Când florile stau mărturie

Pentru viață și Înviere,

Ci și când toamna ne destramă,

Când greu mai găsești mângâiere

Și-n jur totul pare o dramă,

Căci vom putea să ne privim

Pe-alei pustii și ruginite,

Și cred că o să ne zâmbim,

Iubito, îți voi spune,

Iar tu, mie, iubite…