2.
Rareș  

Așa, eu – eu am venit cu trenul. Am venit de la Brașov. Știți, am făcut Dreptul la Universitate acolo. Și am rămas. Credeam că o să schimb eu lumea și, în fine, m-am făcut avocat. Apoi mi-am cunoscut soția. M-am căsătorit cu Daniela în 2007, aveam douăzeci și patru de ani. Și eu, și ea. E a murit zece ani mai târziu. Cancer de piele. Cine moare de cancer de piele, în secolul XXI, nu?

Pot să-mi aprind o țigară? Vă deranjează? Țin minte că fumam mereu când eram în liceu. Fumam și în WC. Ne-a prins odată Vasco, am auzit că a murit, Dumnezeu să-l ierte.  Și nu ne-a certat, nu nimic. A zis că să-i dăm să tragă și el. Fumam țigări Maro. Erau bune. Și mai beam și Tanita. I-am dat și Tanita, a băut cu noi. Băiat.

Chiar a fost un profesor bun. Istorie. Bine, o și trăise pe toată, știți cum ziceam noi. Și nici măcar nu era așa bătrân. Credea că avea vreo cincizeci și cinci de ani când eram noi în liceu.

Așa, am venit cu trenul, ziceam. Și s-a așezat lângă mine o doamnă cu un copil. Eu sunt văduv, v-am zis. Nu mi-a mai trebuit nimic, după ce… Și mă uitam așa la ea, o femeie frumoasă, tânără, nu cred că avea treizeci și cinci de ani, băiatul, că avea un băiat, șapte ani, nu mai mult. Și mă gândeam dacă ar fi fost ea soția mea, aș fi fost mai fericit? Dacă era puștiul ăsta fiul meu, s-ar fi schimbat ceva? Cine alege? Cine decide? Cine hotărăște? Și cum?

N-am schimbat niciun căcat. Avocat… Mai mult divorțuri, oameni care se transformă în fiare ca să câștige o mașină de spălat la partaj. Și un frigider. Mi s-a făcut silă. După zece ani mi s-a făcut silă și de avocatură, și de tot. Dar ceva trebuie să faci, nu?

Când trăia Daniela, aveam planuri, să mergem în Tenerife, am auzit că acolo e mereu vară, un început de vară, așa, cum e la noi prin iunie. N-am mers, unde să mai mergem? Și singur, sincer, nu mi-a mai trebuit.

Așa, stau în Brașov, îmi fac meseria în silă, ca toată lumea, aștept să treacă viața. Când am luat loc de veci pentru Daniela am luat și pentru mine. Da, știu, mai am de așteptat vreo treizeci de ani sau ceva.

De-asta și fumez în continuare mult, poate scap cu zece ani mai devreme. Sincer, pe aici, m-am convins. Și mi-e silă, chiar mi-e, adică, așa, de tot.

Am venit cu trenul, că am zis că poate mai bem și noi. Chiar am căutat Tanita, dar n-am mai găsit. Chiar, știți ce ar fi tare? Știe cineva unde e înmormântat Vasco? Să mergem pe la el mâine, să-i ducem o coroană de flori sau ceva. Să scriem pe cruce RIP VASCO, o d-asta, nu știu. Lui i-ar fi plăcut.

De ce nu-mi refac viața, cum s-ar spune? Nu e doar Daniela. Au trecut zece ani. Sunt eu. Mă gândesc mereu că e de la mine, că toate sunt de la mine. Dar ar fi putut să fie altfel? Nu știu. Mă uitam la femeia aia din vagon și la fiul ei… Probabil că mă holbam, o fi zis că sunt un obsedat sau ceva. Până la urmă și-a luat copilul și a plecat în alt compartiment. Mi-a și zis.

– Om bătrân cu părul alb și tot măgar, mai ai și verigheta pe deget…

Că n-am dat niciodată verigheta jos, cum să o dau jos? Poate că nici măcar nu mai am treizeci de ani. Dar am vorbit cu frate-miu, că el mai e, el cu cumnată-mea, bă, dacă mor, să mă îngropați cu verigheta pe deget, să nu cumva să…

Daniela a vrut să meargă să vadă mormântul. Locul ei e mai spre alee, mai la culoar, cum ar veni.

– E mai bine, că mie oricum îmi place agitația, oameni să vină, să plece oameni, agitație.

Mă duc la ea de două ori pe săptămână, în fiecare miercuri și în fiecare duminică.

Înainte, când mai existau ziare, îmi plăcea să-i citesc ziarul, horoscopul. Ea era rac, rac era ea… Zodia cancerului…

Acum nu mai sunt ziare, îi citesc de pe telefon și când nu găsesc nimic interesant de citit doar tac.

Stau așa și tac.