eu merg în urma ei pe strada aceasta de la marginea timpului

mai mult cu ochii în telefon

dar am grijă să o feresc din calea mașinilor care apar deodată

din calea oamenilor care nu par să o vadă

și de marginea străzii care i-ar permite să alunece în timp

unde secundele i-ar zgâria pielea

și minutele ar intra în structura fragedă a trupului ei

crescând în ore maligne

întoarce bicicleta aici, Amaris, ai grijă

la dunga aceea mov care e abisul

privirea mi-e încă în ecranul telefonului dar brațul meu

ține acum ghidonul bicicletei

pe mine nu m-a învățat nimeni să mă feresc

eram flămând după o alunecare

în plapuma întunecată a timpului

cine putea bănui tumoarea fiecărei ore

lamele ascunse ale zilelor și iată-mă aici

după 29 de ani ale căror sfâșieri nici nu merită amintite

cu resturile unei simbioze cândva mărețe  dintre minte și trup

adunându-se sub chipul unui tată

care își învață fiica să meargă pe bicicletă

dar ea nu a alunecat în timp ea e cu mine încă

telefonul e acum în buzunar brațul ghidează de-a lungul

acestei străzi de la marginea timpului

iar linia mov delimitează doar o hartă a fericirii.