septembrie și brațul plin de flori

privirea ta prin mine

mă golea de începutul de identitate care începea să mi se cuibărească în stomac ca mai apoi să ajungă în gât – să mă sufoce încet încet…

încet să urce înainte să iasă cu totul în timp ce oftam pe treptele din fața clasei de informatică

nostalgia este echivalentul unei dureri mai vechi

– e copilul cu care am rămas grea înainte de primul ciclu –

ploua sau erau doar lacrimile mele zdrobite de pantofii de lac

umbrela era pe bancheta din spate a mașinii care plecase deja

nostalgia e ciorba de la prânz

proaspătă în fiecare zi

perișoarele pe care le învârt cu lingura

nu mă ating de voi

și cresc odată cu orezul în apa clocotită

am degetele pătate de cerneală

și scriu la fel de urât

mă sperie lacrimile oamenilor și degetele arătătoare