Gabriel Chiriac

De aici, orașul arată ca un lucru care a uitat de tine.   Mașinile sunt mici și grăbite, oamenii sunt puncte cu umbre, nimeni nu ridică privirea.   Și e bine.   Uneori ai nevoie… Citește mai mult »Ultimul etaj

Am început de câteva ori să-ți scriu despre vara aceea, despre lumina care cădea șui pe zidul din curte, despre câinele vecinului care-și lătra umbra.   Dar mereu mă opream.   Nu pentru că n-aveam… Citește mai mult »Scrisoare neterminată

  Peștii nu știu că sunt priviți.   Înoată cu o seriozitate de invidiat — fără agendă, fără grijă pentru mâine, fără să compare bazinul lor cu oceanul pe care nu-l știu.   Copilul din… Citește mai mult »Aquarium

la început am crezut că e doar eroare statistică o anomalie pe graficul sentimentelor umane un punct de date straniu, izolabil, eliminabil dar apoi te-am văzut cum pășești prin mulțimea unor corpuri vag definite și… Citește mai mult »Derivă

te avertizez, o să doară: camera video minusculă înaintează lent prin vene și prin camerele inimii încercând să găsească motivul real pentru care sentimentele tale sunt atât de inflamate prima ipoteză e simplă: organismul meu… Citește mai mult »Endoscopie sentimentală

au amputat ceva din mine și nimeni nu mi-a spus ce anume. simt cum îmi lipsește, întind mâna să-l ating și prind doar aerul ca într-un experiment ratat de a mă întâlni cu mine însumi.… Citește mai mult »Sindromul fantomei

am încercat: m-am așezat într-o cameră goală, mi-am notat greutatea înainte și după ce ai plecat – diferența era zero. și totuși, simțeam cum particulele de aer își schimbă viteza, direcția, textura, de parcă cineva… Citește mai mult »Principiul incertitudinii