Stă în fața oglinzii. Începe din creștet. Părul cărunt, dar încă nu alb, s-a mai rărit. Se vede, la o privire atentă, pielea capului. Mai departe, sub freză, e fruntea. Nu e înaltă, nu e lată și netedă, mustind de inteligență. Mai degrabă seamănă cu a omului de Neanderthal: mică, brăzdată de niște riduri adânci. În rest, dacă îi observi atent chipul, nu mai zărești alte cute – și sunt, totuși, șaizeci de ani. Întotdeauna i s-a spus că arată mai bine decât vârsta pe care o poartă. Însă acum vrea să fie luat în serios. Va slăbi (la față se vor vedea primele efecte) și își va lăsa barbă.

Cu părul părea să aibă o problemă. Avea pe cap și la mustață, dar în rest cam lipsea. Nu avea blană, nu-i crescuse păr pe piept sau pe umeri, iar pe brațe și pe picioare abia dacă se distingeau firele, de culoarea pielii. Nici cu barba nu a stat prea bine, dar peste patruzeci de ani de bărbierit aproape zilnic și-au cam făcut efectul. Avea un pic de barbă, nu era chiar imberb. „Imberb” – cuvântul i-a revenit în memorie; cândva, făcuse mare caz pe tema asta.

Urca treptele spre orașul tăcut. Era ora trei dimineața. Scările erau deteriorate de torenți, cimentul era măcinat de miile de pași. El urca în pas sprinten, puțin abătut, puțin mai îngândurat și mai amețit de la alcoolul din acea noapte de petrecere. Își condusese prietena în cartierul de jos și acum se grăbea spre casă.

Fusese o petrecere de pomină, dar cu un gust amar și o lecție de învățat – lecție pe care și-o însușise fără regrete, deși, pentru amorul lui propriu, ar fi vrut să se fi întâmplat altfel. Era prezent tot grupul lor, aproape o treime din clasă: surorile și băieții din cartierul de jos, fetele de la școala doi, niște băieți de prin sate și foștii lui colegi de generală. Dintre ei, cel mai aparte era cel cu porecla Great B. Era prezentă și nou-venita, prietena lui.

Nou-venita aterizase în liceu la începutul clasei a douăsprezecea. O cunoșteau foarte puțin și colegii din cartierul de jos – statuse mai mult prin Bacău. Fusese elevă la un liceu sportiv, era atletă, alergătoare de fond și semifond. Trupul îi era bine conturat, părea că-și finalizase evoluția de la copil la femeie. Și chiar era femeie, deși el nu avusese curajul să vorbească despre asta, să o întrebe. A aflat mai târziu și motivul transferului: se încurcase cu un bărbat însurat, îi avortase copilul, nevasta lui făcuse scandal la liceu. Așa revenise pe plaiurile natale. Fusese o iubire sinceră – cineva profitase de naivitatea ei și o transformase în obiectul dorințelor lui.

El avea un fel aparte de a privi lucrurile. Arăta bine, se îmbrăca frumos, tatăl lui era Marele Polițist – dădea bine în societate. Dansa, cânta, le recita poezii, le pipăia, le săruta și, când să finalizeze acțiunea, ceva îl oprea. Întotdeauna avusese mantra asta: „Cea cu care mă voi culca îmi va fi soție.” Tâmpenie adolescentină. Poate ar fi căzut în mrejele cuiva, dar nu fusese nicio femeie, până acum, care să i se ofere explicit și necondiționat.

Spre deosebire de el, Great B avea un mod mai direct de a aborda lucrurile. Când era în clasa a noua, deja făcea sex cu fete de-a douăsprezecea, iar el era gata să pună pariu că multe dintre colegele de clasă trecuseră prin patul lui. Era șarmant, era maturizat înainte de vreme, avea cafele și țigări bune, iar pentru unele dintre ele era dispus să facă și câte un mic sacrificiu – să le ofere câte o mostră de parfum, în vremurile acelea de restriște.

Așadar, Great B îl avertizase:

— Nu e iubirea vieții tale! E doar o fufă cu aere intelectuale. Nu te complica, o să suferi și îți va părea rău!

L-a privit mirat. Great B nu era foarte deschis cu el și nu-l credea în stare de compasiune pentru cineva.

— Îți voi demonstra la petrecere!

Și așa a fost. A venit cu ea. Era îmbrăcată simplu, cu niște raiați și un pulover tricotat, mulat. Nici nu avea nevoie de mai mult – îi vedeai corpul de atletă și, cel puțin pentru el, era de ajuns. Ah, ce-ar fi dat să o vadă goală, lângă el, în pat.

Au socializat, au gustat ceva. De obicei, bea mult din prima – ca să-și facă curaj, să aibă aplomb, să pară spiritual.

Au început să danseze. Alternau hard rockul cu niște bluesuri italiene languroase. Părul îi mirosea a săpun bun și, în întunecimea camerei, începuse să-i mângâie sânii prin pulover și să o sărute. Ea nu se opunea, dar nici nu părea foarte încântată de situație. Era doar acolo și îl lăsa să facă ce vrea.

A făcut o pauză, a ieșit la o țigară – era prea încins și se temea de ridicol. Când s-a întors, ea deja dansa cu Great B. Vorbeau ceva, își zâmbeau, iar el a început să o sărute. Ea îl privea cu coada ochiului, avea aerul că spune: „Ce vrei să fac? Nu pot să-l refuz, este Great B!” Dar părea încântată de noul ei statut, simțea că devine vedeta grupului.

El s-a întors cu spatele și s-a îndreptat spre grupul băieților fără pereche. Unii se despărțiseră de curând de fostele iubite, alții nu avuseseră niciodată una și sperau să o găsească aici. Au spus bancuri, au râs zgomotos și penibil, au băut mult. Ei erau cei mai amețiți de la petrecere, iar el – beat de-a binelea.

I s-a făcut rău, dar a avut puterea să ajungă la baie și a dat la rațe. Îl ustura gâtul, fruntea îi era încinsă, limba grea și avea un gust oribil în toată gura. A mai rezistat cât să ajungă în colțul retras al celor fără pereche și a adormit instant.

A visat-o pe ea, era tot împreună cu el. S-a trezit brusc, încă confuz, dar se simțea mai bine. S-a dus la baie, s-a spălat pe dinți cu degetul și cu pastă, a făcut gargară și, fiindcă nu era sigur, și-a tras un jet de parfum în gură. S-a strâmbat după gustul amar și intens, apoi a revenit la grup.

Ea stătea singură pe canapea. Era răvășită, de parcă o călcase trenul. Great B dansa și flirta cu colegele din grup. Nu și-a dat seama dacă plânsese sau nu, dar obrajii îi erau umezi. L-a rugat să o ducă acasă.

Pe drum s-au jucat cu mâinile. Când o ținea, când îi dădea drumul. Ea era absentă, el tăcut. Știa că ceva se întâmplase și că, iremediabil, toată „relația” se termina în acea noapte.

Acum urca treptele la trei dimineața. Trecuse de jumătate, intra în linie dreaptă. Treptele se înălțau puțin câte puțin, nu mai avea putere să urce două dintr-o dată. El rămăsese la fel, dar umbra sărea cu ușurință peste două-trei trepte înalte. Rămânea în urmă față de umbra lui. Și vedea cum aproape se întâlnea cu o altă umbră, una mare și urâtă, lată cât toate treptele. Și-a pus bărbia în piept, a arcuit toți mușchii în pregătirea impactului. Nu trebuia să-i fie teamă, era fiul Marelui Polițist, care controla tot orașul. Dar dacă era un străin de locuri, dacă venise special de la Bacău să-l pedepsească pentru că umbla după iubita lui?

S-a întâmplat, au trecut unul pe lângă altul în mare viteză. „Un sondor care intră în tură”, și-a spus el. „Un bețiv întârziat”, a remarcat trecătorul. Până în capătul scărilor nu se mai vedea nimic neobișnuit. Inima îi bătea nebunește și s-a oprit. Avea mare nevoie de apă, „de la arșiță și de la efort”. Stomacul era încă rănit, dar părea capabil să mai treacă peste câteva petreceri. Va mai fi una peste două săptămâni.

Când a ajuns în vârf, s-a întors și a privit spre cartierul de jos. Era ca o gaură neagră, nu răzbătea nicio lumină. Mai trecea câte o „rată” ce ducea muncitorii la schimburi sau la intervenții. În rest, întuneric beznă. Mai avea de făcut mai puțin de un kilometru și ajungea acasă.

„Ce să facă acasă?”

În stânga începea strada care te ducea pe sub Muntele-Deal, înconjura cimitirul evreiesc și cobora în vecinătatea sălașurilor. Nici ziua nu avea curajul să o ia pe aici, dar noaptea nu mai părea atât de impresionant. Multe dintre detalii erau estompate, era doar un șir de case în urcare. Și-a luat totuși un băț de pe drum, în caz că îi ieșea în cale vreun câine. Dar știa că nu sunt, nu erau câini de pripas, nu avea cine să-i hrănească și să-i adăpostească. Poate în dreptul cimitirului să vadă altceva, dar acolo comunitatea pusese un bec mare și luminos, care ardea zi și noapte. Nu era loc pentru fantome.

Ajunsese la capătul străzii. Înclinația creștea și își folosea bățul ca pe un toiag de drumeție. Era trecut de trei dimineața, fusese la petrecere, îi fusese rău, era normal să gâfâie. O ceață difuză și ușor luminescentă, ca o mare de licurici, îl îmbia să urce. Ochii i se obișnuiseră cu întunericul. Începuse să vadă umbre rare, care se prelingeau pe lângă zidurile caselor, dar fără să le distingă stăpânii, corpurile care le nășteau.

Își încordă privirea. Ici-colo, porțile se deschideau și umbra dispărea odată cu lumina roșie, sau gălbuie, sau verde, care se aprindea subit. Încetini pasul. Nu își dădea seama ce se întâmpla, dar presimțea că va fi actorul unei povești extraordinare. „Se lasă în voia sorții!”, dar spera în continuare la protecția Marelui Polițist.

Se deschise o ușă chiar în dreptul lui.

A intrat. Era o cameră roșie. Lumina era tot roșie. Nu erau ferestre. În mijlocul camerei, un scaun verde. Se așeză, obosit și incitat. Aștepta.

Se deschise ușa și intră o femeie.

Părea o cadână din serai, cu fața acoperită parțial de un voal, iar pe frunte avea un șirag de bănuți strălucitori. O bentiță îi prindea părul negru și lung, până la șolduri. Privirea i se opri pe sânii potriviți, dar ascuțiți și obraznici, care fremătau sub cămașă. Totul părea desprins din mintea lui, rătăcit într-o noapte din cele o mie și una, iar cadâna începu să-l dezbrace. Îi întindea hainele atent pe podea.

Privirea îi coborî mai jos. Mijlocul subțire continua brusc cu niște șolduri late, urmate de picioare zdravene, pline de mușchi și grăsime, așa cum se distingeau prin multele fuste de voal, colorate și așezate în straturi succesive.

Îi făcu semn să se întindă pe jos. Chicoti ușor.

— Ești imberb!

Nu știa ce înseamnă cuvântul. Ea avea privirea ațintită spre abdomenul lui. Îl surprinse neplăcut contrastul dintre vocea dogită și bătrână, ca a unei fumătoare înrăite, și chipul, care părea al unei tinere de vreo treizeci de ani.

A fost suficient ca femeia sa își plimbe degetele pe corpul lui, încet și senzual, de la bărbie până jos. Era pregătit! Se aruncă peste el. O secundă îi văzu sexul acoperit de mult păr. Apoi se pierdu sub fuste, abia putea să respire și, în plus, nu vedea nimic.

A încercat să evadeze, să se răsucească, dar era prins în capcana coapselor ei. I-a luat brațele și le-a așezat pe picioarele încordate și tari. Simțea cum se unduia și, instinctiv, o ajuta cu palmele. Era doar o stimulare mecanică, nimic senzorial. Voia să o privească, să o pipăie și să o adulmece, să o atingă cu buzele, nu să se zbată pe sub fustele din voal.

La un moment dat, mișcările au devenit mai brutale; sărea peste el așa cum o face călărețul în galop. A început să icnească și apoi să urle. I-a tras fusta de pe chip și, în acel moment, a simțit și el nevoia să zbiere. S-au arcuit, iar mâinile i-au prins cupa sânilor. A fost un strigăt prelung pe două voci, ca urletul unei haite peste pustiile albe.

Închise ochii.

Deschise ochii. Era la micul dejun cu Marele Polițist. A fost prima zi în care îi pregătise o cafea. Tatăl îl privea calm și relaxat.

— Aseară te-ai cam destrăbălat. Ai grijă să păstrezi măsura, altfel nu vei mai reuși să termini liceul. Și, înainte de orice, du-te să faci duș. Miroși a drojdie, a vier încinș și a cadână.