Crizanteme părăsite

se răzvrătesc în strigăt de petale 

la ușa pe care mi-o îmbraci,

deși eu nu mai ies. 

Faci un mausoleu din flori ca să te iert. 

De ce? 

De mi le-ai fi adus de dor, și nu din vină,

le-aș fi primit în apă, nu în frigul de pe prag. 

Cum am să trec de ele fără să le calc?

Mai vino.

Dar fără să aduci ceva, 

ca să fii liber să ne luăm în brațe

și să înghețăm așa.