când am intrat în capelă fiul meu a izbucnit într-un hohot de râs privind
la aceeași înălțime la care s-ar fi aflat ochii tăi ce bine
că n-ai plecat înainte să-l cunoști în noaptea aceea
am visat pești de lumină traversând pădurea
i-am pus alfabetarul în brațe la fel cum ai făcut tu
curând a început să-mi recite sloganuri și titluri din ziare
ce înseamnă your destination our way
îmi arătai toate lucrurile pe care un copil
n-ar fi trebuit să le vadă
la sărbători nu mă mai urcă nimeni
pe mesele de la biserici să dansez ca indiencele
am aflat devreme că nu trebuie să strângi în brațe
ființele care pleacă pentru că le prelungești suferința
uneori după ce măturam casa mă așezam lângă tine și te rugam
să nu mori niciodată râdeai
și vorbeai despre moarte ca despre un vechi
prieten cu care mergi în fiecare vară în deltă și
prăjești peștele la lumina unei lămpi cu gaz
în fiecare septembrie întindeai știucile
pe masa din bucătărie iar eu plângeam cu gândul
la copiii lor rămași singuri în dunăre împrăștiind lumină
tot căutând ceva ce nu se mai întoarce
uite ce mare te-ai făcut
de parc-ai fi mâncat tot ce-ai avut
și acum ce faci
las timpul să treacă
făcând lucrurile firesc
la fel ca-n interiorul unui ceas
* Poemul a fost publicat și în antologia din 2021 de la Săvârșin, Dans pe calea ferată, editura Mirador
