Liviu era un tip de până în patruzeci de ani. Nimic din aspectul lui nu ieșea în evidență: avea un pic de burtă, un pic de chelie, vorbea răgușit de la fumat și de la refluxul esofagian, care îi arsese corzile vocale. Avea reflux deoarece mânca puțin și prost, moartea lui era carnea prăjită la ceaun. Dar, în schimb, bea mult și numai tării elevate. Nu punea în gură spirt sau alcool pur, nici rachiu și nici măcar țuică. Era dependent de whisky, bourbon și coniacuri. Orice bănuț câștigat era investit într-o sticlă și o bucățică de carne.

De unde avea bani? Asta e o întreagă poveste. Liviu nu a muncit niciodată. Sau nu a avut niciun serviciu remunerat, așa cum îl definim în sensul comun. Era undeva prin clasa a noua când suplinitoarea de engleză l-a chemat să care niște lucruri la etajul zece. Toți băieții l-au invidiat, pe când el nădușea din greu urcând zece etaje fără lift. Și ea căra ceva la fel de voluminos și răsufla întretăiat și incitant. Șuvițele impletite i se lipiseră de gât, tricoul transpirat era mulat pe sâni, iar fusta i se ridicase pe șolduri. Pe porțiunea finală, Liviu a avut parte de tot acest spectacol.

În dreptul ușii, s-a aplecat după cheie.

— Oau, icni el scurt, lăsând bagajul pe podea.

— Așa de repede îți dai duhul? îi răspunse profesoara.

Tânăra îl măsură cu privirea din cap până în picioare. A întârziat cu privirea la umflătura din zona inghinală și a zâmbit.

— Hai să bei un pahar cu apă. Te mai răcorești. Nu mai am altceva de cărat.

I-a dat să bea, l-a mângâiat pe frunte, așezându-i o buclă, și i-a șoptit la ureche:

— Trebuie să mai crești. Mulțumesc!

L-a împins destul de ferm spre ușă și i-a trimis o bezea atunci când o închidea.

Rămas singur, se gândea doar cât de mic și prost fusese că ratase o astfel de ocazie. Era mic ca vârstă, da, doar clasa a noua, dar în rest ditamai vlăjganul. Aflase și el cum se face din filme, văzuse cum trebuie să te comporți cu o femeie: când agresiv, chiar brutal, când delicat și galant. Nu aplicase nimic din ce învățase de acolo. Și ce le va spune tovarășilor lui?

Gașca îl aștepta cu ochii întrebători în fața blocului. Până cărăseră bagajele la etajul zece trecuse mai mult de jumătate de oră. Nu știau că nu mergea liftul. Avea răgaz să inventeze orice.

— A fost bine! zâmbi triumfător și fals în același timp.

Gașca fremăta.

— Spune-ne, vrem amănunte!

— Nu e ca în filme, e mult mai frumos.

Nu mai completă cu nimic. Era totuși un puști, care nu prea știa să mintă.

În zilele următoare, știrea că s-a culcat cu suplinitoarea de engleză s-a propagat la toate clasele. Profesoara vedea fețele surâzătoare ale puștanilor, tuguindu-și buzele. Dacă până atunci orele se desfășurau cu chiu, cu vai, și apuca să mai deschidă gura și să scrie ceva la tablă, acum totul devenise un infern. Îi era teamă să se întoarcă cu spatele, văzuse cu coada ochiului cum toți făceau semne obscene. Un băiat mai nesăbuit o opri pe hol. I-a arătat o bancnotă de o sută de euro și i-a propus să îl invite la ea acasă. Ea l-a luat furioasă de mână și l-a tras până în biroul directorului. Nu s-a întâmplat nimic, o simplă dojană și cazul părea închis. Fiindcă profesoara a insistat, i-au chemat părinții la școală. Aceștia nici nu au vrut să asculte povestea incidentului, i-au reproșat că era prea tânără și se îmbrăca prea sexy. Copilul fusese provocat și ademenit — asta era concluzia lor.

L-a întâlnit pe Liviu după ore.

— Tu ai început totul, nenorocitule! i-a strigat surescitată.

— Eu n-am făcut nimic, minți el, surprins de duritatea cuvintelor ei. Și începu să plângă.

La sfârșitul semestrului, suplinitoarea s-a transferat la o altă școală. În locul ei a venit o pensionară. Avea o voce metalică și surprinzător de puternică. Nu trebuia să te bată — dacă țipa, era chiar mai rău. Băieții își temperaseră pornirile erotice, erau oripilați de strigătele acestei femei. Dar așa apucau să învețe engleză.

Toată vacanța de vară, Liviu și-a petrecut-o la fotbal și la ștrand. Înfățișarea lui se schimba pe zi ce trece. Și-o admira în oglindă, într-o zi a și măsurat-o. Flirta cu fetele de vârsta lui, dar simțea că are nevoie de mai mult. Așa a întâlnit-o pe doamna Dana. Era o văduvă tânără. Avea un băiețel pe care îl ducea la cămin. Stătea cu ei pe scară. S-a oferit de mai multe ori s-o ajute. Îi câștigase încrederea. Femeia încă suferea după pierderea soțului. Înainte de un Crăciun, după ce i-a bătut covoarele, l-a oprit să-i dea un cadou. Ea și-a pus în pahar un deget de coniac. A cerut și el. Au râs, au povestit, s-au apropiat din ce în ce mai mult. Când l-a simțit învârtoșat, a cedat ea singură. I-a arătat cum se face, l-a condus încet. El a fost cu ochii închiși până aproape de final, până când l-a trimis la baie. Ea știa cum stau lucrurile.

Au început să se întâlnească destul de des. Îi plăcea când întindeau pe pat un cearceaf alb curat și, la final, îl strângeau și îl aruncau în cadă. Devenise un ritual de care, la început, a fost captivat. Avea nevoie de mai mult. Doamna Dana îl servea cu coniac înainte și după. Într-o zi i-a cerut bani. Liviu trebuia sa își reîncărcarce cartela, ea s-a conformat. Se întâlneau mai rar, dar trebuia să îl plătească de fiecare dată.

Ajuns un fel de cocotă masculină, Liviu începu să privească în jur. A aplicat pe niște site-uri de dating și căuta anunțuri în ziare. Devenise favoritul văduvelor și al fetelor bătrâne. Liceul l-a terminat cu greu, cu sprijinul soției directorului. Pe ea o tatonase zile în șir, avea o fată de vârsta lui. Așa a și început relația lor. Fata l-a invitat acasă la o petrecere aniversară. A urmărit-o pe mamă zile întregi, se întâlneau „întâmplător” la magazin sau pe stradă. Au devenit aproape familiari. Într-o zi, când știa că este singură, dădu buzna la ea în casă. Când aceasta simți sânge tânăr, acceptă imediat. Dar i-a cerut un singur lucru, la care el a consimțit cu ușurință: să înceteze orice relație cu fiica.

Soția directorului, o femeie matură și rațională în rest, a făcut o pasiune pentru el. Uneori îl lua cu mașina chiar de la liceu. De când era împreună cu Liviu, inclusiv relația amoroasă cu directorul se îmbunătățise semnificativ — era focoasă, inventivă și îndrăzneață. După o noapte încinsă cu soțul, i-a mărturisit totul. Și i-a pus în vedere că, dacă vrea să mai aibă parte de așa ceva, Liviu trebuia să ia bacul.

Liviu a terminat liceul și a sfârșit relația cu soția directorului. Simțea că acum i se deschid posibilități infinite. Aproape un an a dus-o foarte bine, era căutat constant, uneori primea femei din alte orașe. Le aștepta cu un buchet ieftin la gară și apoi le conducea direct la garsoniera lui. Tocmai își închiriase o garsonieră într-un cămin de nefamiliști. A găsit-o deja mobilată. A scos doar canapeaua de modă veche și a înlocuit-o cu un pat king size, care ocupa aproape toată încăperea. A fost atent să fie dotat cu o somieră de calitate, care să reziste la șocuri. Apoi a cumpărat o saltea formidabilă chiar de la Ikea, una care îți dădea senzația că plutești, că ești învăluit în puf, fără niciun pic de rigiditate sau rezistență. Puneau împreună un cearceaf alb — pentru el era partea unui ritual străvechi. Actul se consuma profesionist, fără angajamente sentimentale. La final, dacă se simțea și el satisfăcut, onora persoana cu un pahar de whisky sau coniac și o bucată de carne prăjită. Atât, apoi lua banii și le conducea până la ieșirea din bloc. Făcea asta doar ca să arate că e galant, dar cu limite. Nu era amant, era un angajat remunerat.

 

Bineînțeles că lucrurile nu puteau să dureze. Totul are o ascensiune, un vârf și o cădere. Iar vinovatul pentru cădere a fost chiar el. A început să aibă aspirații. Vedea cum lumea se schimba în jurul lui, colegii de liceu erau însurați, alții aveau copii, unii chiar reușiseră în viață cu mașini și vile impozante la marginea orașului. În serile în care era singur, se uita din vârful patului la garsoniera minusculă. Se întreba cum va fi viața lui când va fi bătrân. Va reversa situația, se va culca cu femei mai tinere? Dar de ce ar opta să o facă cu unul ca el? Deja nu putea avea nicio prietenă de vârsta lui. Toate fetele, toate femeile își dădeau coate când treceau pe lângă el. Cele mai informate și mai atente la bârfele din oraș știau că este un „Casanova al fetelor bătrâne”.

Într-o zi, când citea rubrica de anunțuri în căutarea de victime pentru ocupația și pasiunea lui, dădu peste o știre ciudată: o profesoară de engleză s-a sinucis aruncându-se de la etajul zece. Totul se întâmplase într-un oraș vecin, dar el anticipa că ar putea fi o persoană cunoscută. A urmărit cu atenție toată seara postul TV local, să vadă despre cine e vorba. Știrile erau vagi, nu au arătat nici măcar o fotografie cu decedata. Nu știa ce să facă. Vina creștea încet în el și începea să-l domine. Dacă era cea despre care mințise în clasa a noua și o făcuse să plece din școală? Dacă i-a distrus viața, dacă minciuna asta o urmărise peste tot și o împiedicase să aibă un curs normal și simplu cu bărbat, copii, carieră și restul? Dacă nu o obligase astfel să facă alegeri promiscue și să aibă doar realizări minime și satisfacții marginale? Toată noaptea a avut atacuri de panică în serie, cu femeia care se zdrobea de asfalt. Se gândise chiar să meargă la poliție să se intereseze de moartă. Dimineața, un pic mai lucid, renunță la acest gând. Nu voia să le pună pe tavă o pistă de urmărit. Nu avea niciun rol în moartea ei. Nu a fost el cel care a împins-o peste balustradă.

S-a mai calmat, dar episodul l-a făcut un pic mai realist și l-a scos din transă. Era doar un gigolo de cartier, ajuns acum la aproape patruzeci de ani. Lumea se ferea în general de el, bărbații nu-l chemau la chermezele de pe banca din fața blocului, fetele și femeile tinere chicoteau sau râdeau de-a binelea când îl vedeau, singura lui consolare erau cele nefericite și neîmplinite cărora, chipurile, le însenina viața. Se simțea el însuși mult mai bătrân, se gândea cu spaimă la viitorul lui. Se întreba dacă știe vreo meserie. Nu știa. Dar putea să fie necalificat în construcții, zilier la cules via, să pună marfă pe raft. Nu era chiar de el. Poate sa fie de pază la vreun mall. Ar fi văzut cliente tinere și frumoase, poate ar fi reușit să se lipească de vreuna. Știa că, cel puțin la un capitol, era bun și așa ar fi convins-o să păstreze o relație pe termen lung. Altceva nu avea de oferit. Da, paznic era ce trebuie. Pleca cu capul limpede de la job, doar să-l țină picioarele. Dar dacă îi oboseau de la atâta stat? Mai era în stare să fie apt și prezent noaptea? Gândurile se învolburau în mintea lui. Avea ceva economii. Va termina cu relațiile profesionale de până acum și va încerca să-și construiască o reputație nouă.

Avea serile liniștite. Îl mai sunau persoane cunoscute, dar le refuza politicos. Astăzi, cu ziarul la subraț, s-a perindat prin fața mai multor angajatori. Ținta lui era să fie paznic la mall. Nu toți îl cunoșteau, era celebru doar în cartierul lui și printre membrii generației sale. Avea speranțe, era cu mult peste retardații pe care îi văzuse în fața magazinelor. El avea prestanță, știa când să zâmbească și când nu, avea o mimică perfectă, era ferchezuit, era spălat și mirosea a parfum arăbesc. Putea să converseze cu ușurință, faptul că era un mincinos desăvârșit îl ajuta în orice discuție. În plus, părea să fi luat câte un dram de inteligență de la fiecare femeie cultă care ajunsese în patul lui.

Seara a decis să și-o petreacă în parc. S-a așezat senin pe o bancă, îi plăcea viața lui de acum. Respira aerul înserării, asculta foșnetul copacilor, urmărea păsările gureșe în pereche sau în stol. Faptul că era singur devenise o binecuvântare. Pe alee se apropia o bătrână. Așa părea de la depărtare. Era o femeie micuță, cu o față conturată frumos și fără riduri, dar puțin aplecată de spate. Avea și un mic defect la mers, piciorul stâng îi cam rămânea în urmă. Femeia s-a așezat lângă el pe bancă, fără să-l întrebe nimic, fără să-i ceară voie. A respirat cu putere de vreo trei ori și apoi a început să plângă. Inițial, Liviu a vrut să se ridice, era nervos pentru că femeia îi întrerupsese momentul de relaxare. Dar după ce a început să plângă, a fost curios să afle motivul.

— De ce plângeți, doamnă? Vă dau un șervețel?

Femeia se șterse la ochi și la nas și își dresă glasul:

— Am rămas singură. Nu mai am pe nimeni.

— Cum așa? întrebă curios și oarecum incitat.

— Mi-a murit nora și apoi băiatul. Nu mai am pe nimeni, decât o soră, care stă foarte departe, pe un vârf de munte, în ceruri.

Și începu să povestească. Nora era profesoară de engleză. Locuia în orașul vecin. Se căsătorise cu fiul ei. Aveau o viață normală, se putea spune chiar fericită. Până când, la o petrecere cu prietenii, cineva i-a povestit ceva din trecutul soției. El, băut fiind, s-a dus acasă și a făcut un scandal monstru. Degeaba a vărsat aceasta lacrimi amare, el a acuzat-o, și-a făcut bagajul și a plecat la maică-sa. A doua zi, profesoara s-a sinucis. Stătea la etajul zece.

Liviu se înfioră. Povestea aceea veche continua să-l urmărească. Băiatul ei a mai trăit câteva luni. Era mâhnit de pierderea soției, a murit de inimă rea.

 

— Îți mulțumesc că m-ai ascultat. Vreau să-ți fac un cadou. Dar trebuie să vii cu mine.

— Mulțumesc, nu am nevoie de nimic, minți el.

În buzunar mai avea o bancnotă de 100 de lei. După ce își oprise activitatea, toate economiile i se evaporaseră.

—Am de la el un ceas foarte scump, cu o mare valoare sentimentală pentru amândoi.

— Bine, îl voi primi.

Au pornit spre blocul din apropiere. Femeia mergea repede, se ținea cu greu după ea. Nu mai avea nici acel defect când pășea, părea foarte sprintenă și elastică. Aproape țopăia pe asfalt. Și nici nu mai era așa mică, brusc crescuse în înălțime, îi trecea de umeri. Avea o postură foarte frumoasă, cu spatele drept și pieptul înainte. Parcă întinerise brusc cu mai mult de zece ani. Era din ce în ce mai incitat, aproape că nici nu auzi ce i-a spus când au ajuns în fața blocului:

— Stau la etajul zece, liftul este în revizie astăzi. Poți să urci zece etaje?

Liviu gândea febril: o femeie care arată bine, un ceas scump și cine știe ce bogății mai ascundea apartamentul… Nu a mai contat că era scara blocului pe care urcase în clasa a noua. Îl trezi femeia când au ajuns în fața ușii.

— Aici a locuit în trecut nora mea. Avea o pasiune pentru etajul zece. În orașul vecin și-au găsit un apartament la același etaj.

Da, a devenit circumspect. Garsoniera era plină de fotografii, dar niciuna din perioada când era el la liceu. Nu-și dădea seama dacă era aceeași profesoară pe care o cunoscuse în clasa a noua. Femeia îl invită să servească ceva. Avea whisky, bourbon și coniac. Și-a turnat un pahar. Oare unde își ascunde bijuteriile și lucrurile de valoare? Își roti privirea peste bibliotecă și zări în colț o mobilă veche, un „secretaire”. De acolo a scos ea ceasul. Chiar era foarte scump. Nu era un Rolex, fiul ei era un adevărat colecționar. Era un Patek Philippe. Nici nu îndrăzni să pună mâna pe el. Îl admira din cutia deschisă.

— Uite, s-a oprit la ora la care se spune că a murit nora mea.

Nu mai era în stare să facă nimic. I-a mai turnat un pahar. Îl dădu peste cap imediat. Ochii i s-au împăienjenit, oasele îi erau fleșcăite și moi, devenise o cârpă umană. Femeia îl apucă viguros de umăr.

— Hai să-ți arăt cerul și pământul de la etajul zece.

Îl scoase pe balcon. Erau la crepuscul, se aprindeau luminile în oraș. Soarele și luna desenau dâre albe pe cerul întunecat. Îi făcu vânt peste balustradă.

— Cobori sau zbori?

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit. A căzut violent și a întâlnit asfaltul.

Femeia era mulțumită. Apelă din agenda telefonului „Moartea”. O voce la fel de suavă îi răspunse.

— Sora mea, ce mi-ai trimis? Nu avea în buzunar decât 100 de lei și toată biografia lui l-a tras în jos. Nu avea cum să zboare.