Venise primăvara, zilele erau mai lungi și nopțile mai scurte, iar lumea, absolut toată lumea ieșise la plimbare; parcurile erau pline, terasele dădeau pe dinafară și pădurea scotea fum de grătar, Anuțo, unde ești Anuțo, vino-ncoaʹ, că sunt gata micii, a strigat o voce groasă, las-o, mă în pace, parcă nu știi că nu-i plac micii, i-a răspuns o voce mai subțire, vocea groasă a tăcut și s-a dres cu o gură de bere, s-a auzit un zgomot de cutie turtită, ghemotocul de tablă mi-a fâșâit pe la urechi, s-a izbit de trunchiul unui mesteacăn și s-a rostogolit în iarbă în timp ce vajnicul țintaș a scos un chiot de bucurie și a uitat de Anuța; dacă știai să te ferești nu pățeai nimic, dacă mergeai cu capul în nori te putea oricând atinge ceva, din când în când mai zburau pet-uri, chiștoace de țigări și oase de pui, venise primăvara și lumea se bucura de natură, nu mai aveai pe unde să calci de oameni și grătare, spectacolul burților nesătule ar fi trebuit să mă îngrețoșeze și să-mi întoarcă stomacul pe dos, îmi displăcea vulgaritatea, dar îmi plăcea carnea, ani de zile o avusesem pe masă doar câteodată, duminica, îmi lăsa gura apă la micii Anuței și mă uram pentru asta, am mai făcut câțiva pași, după care am luat-o la dreapta și imediat la stânga, ăsta era drumul meu secret, după bradul rupt mă trezeam dintr-o dată singură, mirosea a pământ și a rășină încălzită la soare, iar oamenii se auzeau din ce în ce mai încet, mergeam tot înainte pe poteca îngustă, se topise zăpada, în urma ei rămăseseră vreo două băltoace și un pământ umed care îți absorbea tălpile, Anuțo, hai că s-au făcut copanele – las-o, mă, nu știi că nu vrea carne, am înghițit în sec și am mărit pasul, înfloriseră ghioceii, erau peste tot, chiar dacă nu toți se vedeau prea bine, pe unii zăceau aruncate niște cauciucuri vechi, alții erau acoperiți cu pet-uri, dintotdeauna mi-a plăcut să mă plimb prin pădure, la început mergeam cu ai mei, admiram cerul și umpleam sacoșele, mereu aveam câteva cu noi și de fiecare dată ne întorceam cu ele pline, adunam urzici și ciuperci, uram să le văd în farfurie, dar îmi plăcea să le culeg, pe atunci nu era nici un pic de gunoi în pădure, dacă cineva ar fi făcut rost de o sticlă de plastic ar fi fost regele străzii, dar strada noastră nu încoronase niciodată vreun astfel de rege, verișoara mea Alina era singura la care văzusem odată un pet, Alina locuia în capitală și primise un pachet din străinătate, primise gume de mestecat și bomboane de ciocolată, paté de porc cu cheiță metalică și o sticlă mare de Fanta, pe etichetă erau niște portocale și o panglică albastră pe care scria Vitamine aus dem Glas, nu știam ce înseamnă aus dem Glas, dar știam ce sunt vitaminele, pe vremea aia nu auzise nimeni că Fanta nu e sănătoasă, nu venise încă moda bio, pădurile erau curate și păsările călătoare se întorceau primăvara din țările calde, umblam ore în șir să văd rândunelele și berzele, cocostârcii și rațele, aduceam de acasă cârpe și le lăsam împrăștiate prin pădure, le atârnam de crengi, le întindeam pe trestiile uscate și luni de zile cârpele mele erau singurele lucruri care murdăreau locul, ai mei mormăiau când dădeau cu ochii de ele, se întrebau ce cap sec le-o fi aruncat acolo, eu tăceam, iar ei le adunau și le duceau la gunoi, îmi dădeau lacrimile dar nu scoteam o vorbă, eram sigură că fără cârpele mele puii o să moară de frig sau o să cadă printre crengile rare ale cuibului, dar adevărul e că păsările nu avuseseră niciodată nevoie de ajutorul meu, Anuțo, vino odată, unde ești, hai vino că ți-am făcut cârnați de soia, s-a auzit o voce, Anuța nu se vedea, dar departe, lângă salcie, trestiile se mișcau ciudat, s-a auzit zgomotul berii sorbite direct din cutie și al cutiei căzând pe potecă, după care s-a lăsat liniștea.

Am intrat în trestii și am văzut-o, stătea în genunchi pe pământul ud și își admira opera, de jur-împrejur se înălțau cuiburi uriașe, umpluse niște cauciucuri vechi de mașină cu pungi murdare și le înconjurase cu ziduri de apărare făcute din pet-uri, bietele păsări, m-am gândit și m-am întrebat ce cap sec ar putea crede că păsările și-ar crește puii în mizeria aia, am deschis gura dar n-am putut spune nimic, ochii mi s-au înfundat dintr-o dată într-o grămadă de moloz, mi s-au zgâriat de o chiuvetă spartă și s-au scufundat în niște găleți uriașe de iaurt grecesc 10% grăsime – 10 kg, Anuța mi-a urmărit privirea și a zâmbit, sunt bune gălețile, data viitoare când vin la iarbă verde o să fac și din ele cuiburi, plasticul rezistă la ploaie și ține de cald, păsările trebuie să învețe să folosească ce se găsește, că altă șansă n-au, s-a auzit o bătaie de aripi, m-am uitat în sus, pe deasupra noastră trecea o pasăre cu o sârmă roșie în cioc, iar salcia începuse să înflorească.