Câteodată, Mirelei îi părea rău că își alesese ca nume de scenă prenumele unei cunoscute vampe (fără ocupație la bază) de la începutul anilor 2000. Gina.

Mai ales că teatrul pe care îl frecventa Gina nu era deloc un teatru, ci una dintre acele corăbii care strânge refugiații ratați de prin cartierele mărginașe. Și, contra unei sume modice, le dă iluzia că apar pe sfânta scândură, undeva central, elegant, discret. Și funcționau, în definitiv, ca loc de întâlnire pentru diferite fete care voiau să fie actrițe și băietani care voiau să le fută și, profitând de naivitatea și de vanitatea lor, chiar le futeau.

Gina frecventa de peste zece ani un astfel de stabiliment și nici măcar nu dădea admiterea la teatru, mai ales că mai avea un pic și făcea patruzeci de ani și din bucile ei, altădată ferme, rămăsese doar iluzia tinereții. Dar încă era plăcută, motiv pentru care, inevitabil, la începutul fiecărei toamne se cupla cu alt actor amator, care își făcea  poftele cu ea până în noiembrie, când o abandona, căci Gina nu avea nimic de palton. Era nesigură și era greu să treci iarna cu ea.

În anii bisecți, o lua pe la începutul lui decembrie, totuși, un alt actor amator și de abia prin februarie rămânea complet singură, ascultând balade rock din anii de aur ai culturii occidentale. Atunci intram în scenă eu.

Doar că Gina avea nevoie de un prieten, nu cred că avea niciunul cu adevărat, mergea singură la mare de fiecare 1 mai și se împrietenea cu proprietarele de pensiuni și, dacă avea prilejul, se mai futea și cu vreun ospătar. Și cam ăsta îi era anul.

Muncise la o corporație în tinerețe, dar renunțase pentru un post călduț de bugetară. Lua sporuri, rupea ușa, cel târziu la ora 16 și avea timp pentru toate prostiile astea care nu o duceau nicăieri.

Chiar de la serviciu venea către casă (locuia cu chirie în Crângași, iar părinții îi erau plecați la muncă în Spania încă de când era Shakira cuplată cu fotbalistul Pique) când i-a sărit în față dubiosul.

Dubiosul avea un nas mare, ca al lui Mister Bean, unul dintre acele nasuri glorioase, care anunțau un penis enorm, conform tradiției populare. Dar Gina nici măcar nu era în căutare de pulă mare. Era prin aprilie și eu renunțasem, din nou, pentru un an să o mai sun. Îi cunoșteam rutina și mă cuprindea scârba.

Năsosul dubios i-a oferit scurt: două mii de euro să meargă cu ea pentru o oră. O singură oră, prințesă, nu mai mult. Sunt foarte singur și te caut. Fraza aceasta, care i-a stârnit melancoliile poetice, a convins-o. Și faptul că era chiria ei pe cinci luni. S-a dus.
Dubiosul a futut-o într-adevăr de i-au sărit capacele, iar ea și-a dat voie să fie dezinhibată. Și nici măcar asta nu a fost cel mai ciudat. Ci faptul că, după ce a terminat a doua oară (în doar patruzeci de minute), dubiosul nu s-a potolit. A scos dintr-o cutie un gândăcel. Era un gândăcel legat de o sfoară.

A pus-o pe Gina să îi dezmierde cu gândăcelul coaiele, cinci lansări, iubito, nu mai mult. Apoi a pus gândăcelul într-o cutiuță, Gina deja e cu  capul, nu mai știa ce i se întâmplă și de ce, apoi a pus-o să se masturbeze deasupra feței lui și să-și dea drumul pe fața lui. Apoi chiar i-a dat banii, un pupic pe obraz și iat-o din nou în stradă, cu două mii de euro și un orgasm chinuit. Bineînțeles că m-a sunat să-mi povestească grozăvia. Și iată-mă în cârciuma Aubergine, pe la Unirii, ascultându-i povestea și întrebând-o dacă e sigură că n-a visat și dacă e sigură că e bine și dacă nu cumva are vreo boală și dacă nu cumva a luat-o razna și de ce pula mea m-a sunat pe mine, ce e în capul ei, e tâmpită și să se ducă dracului de bagaboantă penală și sinistră. Dar ea nu s-a dus dracului de bagaboantă penală și sinistră și am fost nevoit să o iau în brațe și să o consolez și să-i spun că sunt mulți nebuni pe lume și să aibă și ea grijă. Și nici măcar acum n-a vrut să meargă la mine, în garsoniera din Colentina, hai, mă, Gina, ce să fac, să strâng și eu două mii de euro, suntem prieteni, vrei să stricăm asta, vreau un căcat, și chiar și eu aveam aproape patruzeci de ani și mosorelul îmi devenea capricios, și nu mai puteam să o țin tot așa, nu mai aveam altă soluție decât să îi dau block, cât despre nebunul cu gândăcelul, chiar sunt mulți nebuni pe lume, am auzit că îl chema Florin și m-am hotărât că dacă mai aud de el să dau un telefon să se ocupe niște băieți de el și să-i răpească gândacul. Dar încă nu i-am dat block. Acum, Gina e în brațele mele și îi mângâi discret o țâță, are țâțele mici și îi place preludiul ăsta etern, care nu duce nicăieri și poate a inventat faza cu omul cu gândacul, poate a citit Kafka, dracu’ s-o ia, deși m-aș mira, și să citească, și s-o ia, da, ar trebui să îi dau block, o să ajung iar acasă și o să-mi dau o labă și o să fiu melancolic și tot bărbații sunt ăia răi și ea nici măcar nu e nebună, nu, n-are nimic, așa e ea și așa e viața asta, secolul XXI.