Ei, Mioara dragă, ce mă bucur că m-ai sunat și mi-ai spus care mai e viața ta, că nu te-am auzit de jumătate de an, așa-i, măcar să mai aflăm una de alta până ne și întâlnim, ce să fac, pregătiri pentru Crăciun, cu mama, cu soțul, ți-am zis, nu mă mândresc cu mare lucru, el vine săptămâna viitoare din Germania, știi tu, e plecat cu serviciul, da, se fac două luni, eu țin contabilitatea la firmă, dacă nu o aveam, nu știu cum o scoteam la capăt, copiii mă disperă când își imaginează că tot ce zboară se mănâncă, nu văd lumea nebună în care trăim, eu, una, îți spun drept, nu îi simt în siguranță, dar e bine că au intrat la facultate amândoi anul ăsta, nu știu dacă ți-am mai povestit, dar pe el l-am dat de la șase ani, pe ea, de la șapte, ca să meargă deodată, iar dacă până acum a fost cum a fost, nu știu ce-o mai fi după ce vor ieși, dacă vor rămâne aici, dacă vor pleca din țară, pentru că, îți imaginezi, vor să facă ce fac colegii lor, de parcă numai de online am avea nevoie, altceva nu ar mai exista, iar aia mică vrea să fie influencer pe nutriție, toată ziua e pe Instagram, și ăla mare și-a propus să trăiască numai din investiții, să dea Dumnezeu, că e deștept, are mintea lui ta-su, dar eu nu cred că banii ies așa, hocus-pocus, fără muncă, fără să înțelegi cum e lumea, degeaba zic ăștia ce zic, ca și angajat, ca și patron, pentru că nu e simplu să fii investitor din prima, dar ce știu eu, că-s altă generație și așa credeam și eu despre ai mei, că nu înțelegeau nimic, cât despre sănătate, mulțumesc lui Dumnezeu, doar niște neplăceri cu genunchiul drept, cred că de la cât de sedentară am fost în ultima perioadă, de fapt am și citit pe net, zicea cineva că e o chestie spirituală, nu mai știu, dar să nu crezi că n-am fost și la medic, am fost și mi-a spus doamnă, cred că la ăsta trebuie să intervenim, că nu se poate doar cu genunchieră, ei, piciorul ca piciorul, însă parcă mă încearcă și menopauza, cum zicea bunică-mea, Dumnezeu s-o ierte, când răsare ghiocelul bătrâneții, știi că începe ultima primăvară, ăsta e mersul lucrurilor, ce să facem, Mioara, eu îți doresc să fii norocoasă când ți-o veni vremea, să nu ai nici bufeuri, nici migrene, cel puțin astea ți-ar pune capac, dar tu cât ai împlinit acum?, treizeci și cinci – treizeci și șase parcă, da, ei, nu-ți face griji, ești tânără, dragă, numai la asta nu te mai gândeai, dar, na, eu te-am sfătuit să rămâi la Transilvania, decât să te muți la BRD, aveai loc bun acolo, ce, nu-i așa?, dacă te gândești în urmă, este cum îți ziceam eu, doar știu bine cu ce se mănâncă în bancă, mi-am tocit tocurile în atâția ani de birou la ăștia, dar tu, deh, ai crezut că e altceva, mai mișto dincolo, dar ce colectiv să fie, parcă nu ai ști că oamenii sunt la fel peste tot, ba poate mai răi decât îți imaginezi, uite, de exemplu, crezi că după ce o să pleci de la ei, o să fie mai grozav în altă parte, bine, tu acum nici nu îți închipui că o să mai schimbi vreodată postul, dar nu ai cum să nu-l schimbi decât dacă ajungi într-o poziție ca lumea, iar asta vine cu mai mulți bani, dar și cu mai puțin timp, păi crește copilul fără tine, dar hai să zic, cu copilul poate o rezolvi cu mama ta sau o bonă, că e al tău pe viață, dar cu bărbatul ce te faci, te întreb eu, că bărbatul se ține sau nu se ține, dacă tu pui cariera pe primul plan, e foarte bine, cine sunt eu să-ți zic ce să faci cu viața ta?, dar pe locul doi va fi copilul, apoi va fi casa, iar el rămâne la urmă, iar bărbatului nu-i place să fie ultimul în viața unei femei, iar dacă ajunge așa, ai să vezi că pleacă la alta, care să-l vadă buricul pământului, ori crezi că s-a schimbat mentalitatea?, nu, nici vorbă, draga mea, lucrurile au rămas la fel, dar lasă, că nu asta am vrut să spun, uite, pierd șirul, iar asta e tot de la menopauză, ce ziceam, da, iartă-mă că te țin atât, dar ne auzim așa rar, da, ziceam că sunt sănătoasă în general, nu e soacră-mea, Doamne, ajută să se facă bine, uite că aici avem noi o problemă și nu știu cum să îi dau de cap, că m-a lăsat soțul să mă descurc cu ea, iar ea e la cinci sute de kilometri de noi și nu are pe nimeni, iar eu mă duc, că e musai, n-am ce să fac, mă duc, Mioara, o dată la două săptămâni, fac o curățenie bec, pentru că altfel se îmbâcsește casa, se pune praful într-o singură zi, nu mai zic cum arată după paișpe, mai fac și mâncare și i-o duc congelată, să aibă până când mă întorc, uite, acum, de exemplu, am băgat la cuptor a doua tranșă de sarmale, am făcut și cu viță, și cu varză, ei cum să-i trimit, prin curier?, deci mă duc chiar mâine și mă întorc în ajunul Crăciunului, că nu-i chip să o conving să vină la noi măcar să treacă iarna, așa încăpățânată este, dar nu mă pot lupta, că-l am pe el și pe ăștia mici, greu și cu ea la mine, am încercat vreo săptămână, dar parcă lăsa o dâră de varză pe unde trecea, am stat numai cu geamurile deschise, așa că mai bine să rămână fiecare la casa lui și asta e, toată pensia ei pe ce crezi că se duce?, pe întreținere, știu asta că i-am văzut facturile, ține centrala pe douăzeci și patru de grade, eu n-aș putea, Doamne, iartă-mă, zici că e saună când intri la ea și a plătit și din economii la Enel pe octombrie și noiembrie, iar fii-su mi-a zis că de-asta muncim, pentru copii și pentru părinți și să nu o judec, pentru că și noi o să fim amorțiți și înfrigurați ca ea și o să ne dorim numai medicamente, căldură și atenția copiilor, ei, de-ale noastre, Mioara, iartă-mă că m-am lungit, sănătoși să fim și să fie pace în lume, că vezi ce nenorociri au dat peste noi în ultimii ani, cum ne lasă una, ne ia alta, dar cine știe ce o să fie și ce plan are Dumnezeu cu noi, fiecare să ne îngrijim cât putem, că nu aduce anul ce aduce ceasul, apropo de asta, adevărul e că nimic nu contează, până la urmă totul e deșertăciune, te zbați o viață și tot acolo ajungi, cum a fost și cu madam Ivan, hai, că o știi, aia de la resurse umane, nu știi?, așa-i, n-ai aflat?, e pe Facebook, lasă că îți spun eu, că m-a impresionat de n-am fost om, n-am închis un ochi când am auzit de ea și m-am gândit așa, în sinea mea, nu e bine să fii singur, să n-ai măcar un copil alături, o soție, un soț, un frate, o soră, cineva care să te mai sune din când în când, să simți și tu că-i pasă cuiva de tine, că nu prea le pasă oamenilor în general, nu mai au timp și de alții, abia se ajung cu treburile, toți zic acuma, nu vezi, n-am când, n-am timp, sunt ocupat, parcă a fi ocupat e o meserie, dar ce ziceam, uite, asta e zăpăceala care-mi vine de la menopauză, ziceam de madam Ivan, da, draga mea, astă-vară se întâmpla povestea, când nu a mai răspuns vreo două zile la telefon, au sunat-o de la birou, i-au dat mail, mesaje, tot, niciun răspuns n-au primit, până s-a dus vorba și a zis șeful dar mergeți, doamnelor, la ea acasă, să nu se fi întâmplat ceva, cum să-ți zic, parcă ar fi cobit, că s-au dus la adresă două fete de la birou și abia s-au descurcat cu interfoanele, parcarea, știi și tu că ea nu primea pe nimeni în vizită, au intrat greu, că era un complex rezidențial, din ăla cu portar, mă rog, chiar atunci când au urcat la etajul 1, era o vânzoleală mare pe scară și totul pornise de la mirosul de hoit, da, auzi, parcă simțise femeia de serviciu un miros așa, de șoarece mort, dar nu era de la șoarece, măi, Mioara, era taman de la madam Ivan, căzuse chiar pe hol, de la infarct, ce să mai vorbim, așa e viața omului, cică avea un apartament mare, luxos și modern, păi cum altfel, că avea bani, dacă nu a avut copii de crescut, cred și eu, ce salariu avea, economii, ei, despre morți numai de bine, venise Salvarea, administratorul chemase poliția, iar vecinii stăteau ca ciorchinii agățați pe trepte, ca la circ, de ce, de ce, întreba toată lumea, de grasă murise, dragă, cică de vineri, de cum intrase în casă, iar ce-ți povestesc se întâmpla miercuri, ferească Dumnezeu, că nu vreau să o vorbesc de rău, dar era prea mâncăcioasă, abia intra pe ușă, cred că și de la glandă și de la lipsă de bărbat, tot singură de când o știu eu, păcat de ea, fată tânără, mai mare decât tine, patruzeci și doi de ani avea, dar ce să faci, niciun obez nu prinde bătrânețea, asta e, a mâncat și a murit ghiftuită, acum să știi că mai bine mori de bunăstare decât de foame, eu nu m-am dus la înmormântare, ce era să fac, am aflat abia după vreo săptămână, dar dacă m-aș fi dus, ar fi fost tare bine, uite, mă mai vedeam și eu cu fostele colege, mai schimbam o vorbă, cică au strâns bani pentru coroană, săracii părinți, singura fată, asta dramă, nu că mă doare pe mine un genunchi, dar măcar mă descurc, de bine, de rău, ce ziceam, Mioara, mă mai auzi, alo?