Mă-ntorc sub pleoape.

În inversul vederii, presez imagini pe cadrane,

le rostogolesc ca-ntr-un tunel prin care le direcționez.

Interiorul rămâne-un punct. Nu-l sesizez.

Tot ce ajunge-n mine și nu mai văd este neant instantaneu.

Am șters. Am dezbrăcat realitatea de pelerina ei.

Abia acum totul e sigur.

Tăcerea are căptușeala neagră.

De bunăvoie intru în textura ei.