ploaia cădea fin ca o perdea de picături țesute bob cu bob
măruntă și liniștită cum cădea ploaia îi umezea gândurile
la început ele se umflau ca un burete îmbibat
apoi se făceau mici și deveneau zdrențe de gânduri
după care creșteau la loc și se făceau gânduri monstru
un monstru de dor amestecat cu ură și mult venin pe care ea l-ar fi scuipat
dar se gândea să-l mai țină să-i simtă pe cerul gurii pelinul
să-l mestece intens să-l plimbe prin toată cavitatea
și după ce i s-a impregnat bine în papile să-l înghită
o singură problema avea
nu poți să înghiți un gând devenit dorință
