Bă, nebunule, mă lași să vorbesc, sau vorbești tu peste mine, păi dacă vorbești tu, vorbește, hai, nu, mă, ce ai, nu e vorba de proasta aia cu copilul ei interior, băga-mi-aș eu pula în gura copilului ei interior, proștii ăia de la motel, mă, nebunule, ăia din Pipera, da, unde m-a mâncat pe mine în cur să mă angajez, vezi Doamne, până la anu’, ca să trec decembriele, pișa-m-aș eu pe decembrie să mă piș, bă, mă lași să povestesc, deci, cum îți zic, nebunule, am ajuns, am intrat și într-o cameră ce să vezi, frățioru’ meu, patru negri, patru dârlăi negri, n-auzi, bă, ce negri mititei, mari, bă, negri mari, cabrali d-ăia, făceau trenulețul, bă, băiatule, se futea în cur unul pe altul, am plecat urlând, bă, ce ai, stai, bă, nu râde ca proasta la pulă, bă, nu, bă, nu e vorba de asta, ce rasism, bă, nebunule, nu e niciun rasism, mai mult așa, o scârbă, cum adică, bă, să te fuți în cur cu ditamai mătărângile alea, păi lu’ primu’ îi atârna ditamai lasoul, bă, nu știu cum se pișă ăla, că își udă toată pula, bă, păi tu cu pula aia intri în cur la om, mă?, hai, bă, mă faci să alte alea, da, mă în tramvai, mă-aude o babă p-aicea, ce-ai, am plecat îți dai seama, nu mai calc pe la motelul dracilor să-i ia, cum, bă, să faci așa ceva, să faci trenulețul cu negri, bă, nebunule, bine că te-a luat cântatul, trenulețul fuge nimeni nu-l ajunge, ești nebun la cap și tu, iartă-mă tanti Eleonara, acum ajung la matale, golanii ăștia de pe stradă, nu sunt pe stradă, în tramvai, da, opresc, opresc la farmacie și îți iau, sigur, de cinci miligrame sau de două-jumate, e mai bine de cinci, da, Sfântul Dumitru, da, mergem, mergem că aduce moaște mari, da, de la greci, așa am auzit, da, fată, cum îți zic, stai că nu știu ce zice unu’ aicea de niște negri cu pula mare, căca-m-aș eu în negrii lui să mă cac, că nu putem să vorbim și noi, da, fată, cum îți zic, și m-a sunat prostu’ și i-am zis să nu mă mai sune, scrie, nu suna, da’ prost îți dai seama, patruj de ani și, că și eu am greșit aici, nu trebuia să umblu eu cu băbălăul după mine, da, fată, ăștia sună, și-am zis, mă, ce vrei tu de la mine, că netflix și chill, că alea, ce netflix, mă, băiețică, lasă-mă tu pe mine, că ai patruj de ani și stai cu mă-ta în casă și două pisici, ție ți se pare normal, da, fată, auzi și tu la el, că hai că o să fim ca la insula iubirii, ce insulă visezi, mă, băiețică, eu am greșit, bossule, șefu’ meu, mă înțelegi tu pe mine, eu am greșit, n-aveam ce să pun eu că marchează Pafos, lua-i-aș în pulă de pufuleți, din Cipru, mă, dracu’ să-i ia, ăia de joacă ăla al nostru, românu’ ăla la ei, mă, Pafos, mă, da, frățioare, doi zero acasă pentru ăilalți, cum mă să nu dai tu gol acasă, da’ zic, eu sunt de vină, nu știu ce m-am apucat eu să pun că dă gol Pafos, m-a scos din opt bețe fratele meu, opt bulioane, dacă zic, nu știu, dracu’, mă duceam cu nebuna la munte, hai că văd că iar mă fute la melodie cu mesajele, cu pizda mă-sii, nu știu, frate, toată ziua, cu tictoacele, cu alea, că banii, că nu știu ce, că să mai ieșim și noi, că o țin numai în casă, că dracu’ s-o pieptene, hai că intru să văd ce vrea, te pupă fratele tău, Pafos, frate.
În tramvai (Pafos, frate)
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email
Petru Ilie
Petru Ilie a locuit o vreme în Catalunya, dar s-a întors pentru că, așa cum spune chiar el, “Catalunya nu e România”. Acum locuiește în București și caută să-și facă un drum în mediul academic din capitală, să predea istoria antichității, în care e specialist.
Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):
Puteți da o cafea și pe Paypal: