Spre toamnă vin iubind din vară,

Neliniştile atunci au început

Şi translucid, otrava-şi arătară

Între tăceri, la fiece sărut.

Iar dragostea! Sortita-i unda clară

În inimă loveşte, ca-ntr-un scut,

Dar sub priviri nu face să tresară,

Decât, cicatrizat, tot ce-a durut.

Nu duşmănesc cocorii care pleacă

Nici liberată, frunza. Şi nu lor

Le datorez iubirea prea săracă

În mari lumini, la ceas hotărâtor,

Când vremea, cu mareea sa buimacă,

A-ncremenit pe lângă viitor.