după orgiile nopții în niceea se întind batistele

norii aprinzându-se în făpturi de sare

ne râd morții lângă floarea de santal

și corăbierii și navigatorii și magellan zic împreună:

“numai clipă cea de aur e rotundă”

și începem să plângem vocea femeii ce ne cheamă cu glasul gâlgâind de sex

pruncii cei uitați în leagăne de miere

surpă oștile în cavouri de seară

ca prin anotimpurile cele roșii și înspumate ale focului

fluturi de sânge ne sparg palmele

ne îndrăgostim privirile

suntem prea-orbii scutieri ai măririi

ne îndrăgostim vorbirile

suntem dăruiți prea-necuvântarii

ne îndrăgostim cerurile

suntem cu acel iris nevăzut al lucrurilor

crinii spânzurându-se sub pleoape de marmură

stigmatul acestei tăceri în această trudă a tăcerii

balsam din rugul pre-facerii glasul ei se înfiripă în luturi

în cascade de luturi

în panglici de luturi

pietre colorate mozaicuri din înalturi

preoți ai zidirilor pătrunse de bocet îi îngână clopotul vârstei

mirii încrâncenați ai durerii se-adună prin chilii:

“căci brațul destramă trupul

căci ochiul rupe brâul de arme ce împresoară brațul

căci firile ce se  împreunează dăinuiesc prin ură”

așa magii coboară în groapă-cea-de-tot-neadâncă

să ne găsească umbre să ne adune zorile

dar mai dăinuim prin acel strigat de după orgiile nopții

când în niceea se întind batistele

și femeia ne pleacă din viață

și gustul amar al plăcerii ne frânge

calea robilor ne soarbe pe toți pe toți acei

profeți pelerini corăbieri bibelouri de ceară

cu propriile zdrențe cufundate în venin

răsfirate pe frunte ca flamurile pe morminte

ne rămâne veselia unui cârd de corbi

unui ciopor de vise mărginit de un “nevermore”

voce gâlgâind de sex anunțându-și făptura:

poesia

(extras din volumul Câinele din Itaca)