Ne-ntoarcem iarăși spre-nceputuri.

În dragoste așa-i ursit,

Cât disperarea din săruturi

În vreme nu s-a risipit.

Ne-ntoarcem spre un cap de lume

De unde, cred, ne-a fost plecarea,

Când încă nu știam anume

Nici șesul lin, nici crudă, marea.

Ne-ntoarcem spre o stea știută

De paza sorții, ce ni-i dată,

Care vecia o sărută

Din pacea ei, netulburată.

Ne-ntoarcem spre un pisc de munte,

La cremenea pe unde-n dans

Trec ciutele cu stea în frunte

Și stau izvoarele-n balans.

Ne-ntoarcem către amintire,

Dar nu se recunoaște nimeni

În ceasul dat să se răsfire

Prin burg mușcat de străvechime.

În răsuciri spre nord și sud,

Ne-ntoarcem fără preget viața

Până la ceas viclean și crud –

Când nu mai vine dimineața.