El e deja în bucătărie, pregătind micul dejun. A pus de cafea, a tăiat pâinea în felii foarte subțiri, aproape transparente – așa cum îi place ei – și le-a pus la prăjit. Scoate untul din frigider, pune farfuriile și tacâmurile pe masă, aduce borcanul cu miere. Când toată casa miroase a cafea cu lapte și pâine prăjită, mirosul acela dulceag care îi amintește ei de mirosul de cacao cu lapte din copilărie, se duce să o trezească. Azi e mai greu decât de obicei, iar a stat să citească sau să scrie până târziu. Îi pune mâna pe picior, ea îl ignoră. O mângâie pe cap și îi spune încetișor Hai, iubire, e târziu … Iar ai stat mult azi-noapte, așa-i? Ai scris aseară? Îmi dai să citesc? Hai la masă. Ea mormăie ceva neinteligibil, apoi se ridică cu greu din pat. Ce-i cu graba asta, domnule? Își îmbracă halatul de casă peste pijama, continuând să bombăne. Ți-am zis cât urăsc să mă trezesc dimineața? E inuman! Când o să ies la pensie, o să dorm până la 10. Tu la cât te-ai trezit? El zâmbește. Știe că ea nu ține neapărat să știe ora la care s-a trezit. Se gândește să facă din nou gluma în care îi propune ca de a doua zi să alerge la ora șase dimineața, dar parcă a făcut-o cu o zi înainte, când ea nu s-a trezit așa morocănoasă. Se apropie de ușa frigiderului, contemplă lista cu chestii de rezolvat – to-do list, cum îi spune ea – adaugă ceva la coadă și apoi îi face o poză. Între timp, ea s-a așezat la masă și a început să așeze feliile de avocado tăiate de el, pe feliile de pâine prăjită. Pâinea nu e mai groasă decât avocado, asta e bine, zâmbește ea mulțumită. Ai văzut câte chestii avem de făcut azi? Mi-am amintit aseară că trebuie să sunăm la asigurare cât de repede. Poți să suni azi? Sigur, îi răspunde el, în timp ce aduce la masă ceștile cu cafea. A ei e verde, a lui, albă. O să sun azi. Așa ai zis și ieri. Promiți că suni azi? Da, promit. Ce e cu analizele de sânge? Le-am văzut pe listă …, ezită el. O să sun azi să-ți fac programare, m-am gândit că e momentul să-ți faci analizele. Vrei lămâie pe avocado? continuă ea, știind foarte bine că el va refuza, dar sperând că azi va spune altceva. Nu, mulțumesc! zâmbește el. O să mă întrebi în fiecare zi același lucru, nu? Probabil, îi răspunde ea, în timp ce privește înciudată cum își întinde el untul pe pâine. I se pare că e prea gros, întotdeauna i se pare așa și își amintește că tatăl lui a făcut stop cardiac la patruzeci și cinci de ani. Lui nu o să i se întâmple așa ceva, nu o să-l lase ea. Gata, de săptămâna viitoare nu mai cumpără unt, se poate trăi foarte bine și fără unt. Sau să renunțe la miere? Nu știe exact, dar își propune să caute mai multe informații pe internet și pe urmă să facă unele schimbări. El a terminat de mâncat și și-a clădit farfuria, tacâmurile și cana de cafea într-un turnuleț. Dă să se ridice, apoi observă că ea n-a terminat de mâncat și se așază la loc pe scaun. Ne grăbim? îl întreabă ea ironic. Puțin, iartă-mă, voiam să ajung azi mai repede la lucru, mărturisește el. Bine, lasă că strâng eu masa dacă te grăbești.

El se îndreaptă spre baie, ea se întinde de câteva ori, își ia telefonul și întră pe Facebook. Nu e nimic interesant, multe fotografii cu pisici – nu înțelege obsesia oamenilor și a scriitorilor, în special, pentru pisici –, poze cu flori și cu farfurii cu mâncare. Tresare văzând cât e ceasul, se ridică de pe scaun, strânge repede masa, pune vasele în mașina de spălat. El e deja la ușă, pregătit de plecare. Iubire, plec, o anunță el. Stai să te pup, îi strigă ea și aleargă spre ușa de la intrare, încă în pijama și halat. Se agață de gâtul lui și stau îmbrățișați câteva secunde bune. Iubire, trebuie să plec, se fâstâcește el. Bine, cedează ea, du-te! Să mă suni când poți. Sigur. El așteaptă să închidă ea ușa, apoi se îndreaptă spre mașina ei. E mai murdară decât observase el în seara precedentă. Își verifică ceasul, are timp să o ducă la spălătorie, fără să întârzie prea mult la lucru. Când intră în mașina ei, se îngrozește. Pe cât e de ordonată în casă, pe atât e de dezordonată în mașină. Scaunul copilotului e plin de chitanțe, sticle goale de apă, un parfum, câteva reviste și două cărți. În lada frigorifică nu mai are decât un iaurt expirat. Nicio sticlă de apă. În drumul înapoi spre casă de la spălătorie, se oprește la supermarket, cumpără câteva sticle de apă, câteva iaurturi cu mango și două banane. În ultimul moment, înșfacă un buchet de flori, nu știe ce fel de flori sunt, e cumplit de târziu. Dar nici nu contează, ei îi plac toate florile. Și-a reamintit lucrul ăsta cu câteva seri înainte, când s-au plimbat prin cartier și a văzut cât de ușor se entuziasmează ea când vede că una din plante a înflorit de la ultima lor plimbare. Uite cât sunt de frumoase! exclamă ea invariabil. Dar tu nu preferi florile nobile? a întrebat-o el pe vremea când nu se cunoșteau aproape deloc. Florile nobile? s-a mirat ea. Ce sunt alea? Nu știu, de exemplu, trandafirii, a încercat el o explicație, dându-și seama că împrumutase expresia asta, „flori nobile” de la o fostă iubită, căreia îi plăceau doar trandafirii, fără să știe, de fapt, ce însemna. A fost ultima dată când a comparat-o cu alte femei. 

Ajuns acasă, deschide tiptil ușa și trage cu urechea: ea e la duș. Lasă florile și cheile mașinii pe măsuța de la intrare și pleacă. Azi chiar întârzie la lucru. În plus, mai are o listă lungă cu chestii de rezolvat, iar el a început cu ultimul lucru. Când iese de la duș, ea aruncă un ochi pe listă și vede că ultimul rând de to do-uri e adăugat de el. Zâmbește. Se uită spre ușa de la intrare și vede florile și cheile mașinii ei lângă ele. Deja?

***

După câteva ore la lucru, ea nu mai are stare. Își propusese să profite de liniștea de la birou și să scrie. Mănâncă un iaurt de mango, se fâțâie pe scaunul ergonomic care a început să scârțâie, se uită în stânga și în dreapta. Deschide un document Word și așteaptă câteva minute. Vrea să scrie o carte despre iubire. O carte mică despre un subiect mare. Vrea să spună și ea ce crede despre iubire, concis și elegant. Habar nu are cum să înceapă, pentru că nu știe ce e iubirea. Deschide un alt document cu notițele ei de lectură. De câteva luni bune nu face altceva decât să citească despre iubire, în toate formele ei. A strâns câteva zeci de pagini de însemnări, maxime, idei. Parcurge paginile în diagonală, așteptând ca ceva să-i sară în ochi. Ideile care i-au plăcut cel mai mult sunt scrise cu verde. Iubirea e o artă, zice Erich Fromm. Așa o fi? Iar Platon spune că iubirea e dorința omului de a fi întreg. Asta sună foarte trist. A ajuns la o idee care îi place mult. Iubirea e o ficțiune esențială. Ortega y Gasset a zis chestia asta. Exact asta vrea să scrie și ea, o ficțiune esențială despre iubire. Dar nu știe ce înseamnă, de fapt, lucrul acesta, chiar dacă îi place expresia. Un psiholog a zis că iubirea e o culoare, dar nu și-a notat numele și nu mai știe cine e. De mâine, în loc să tot citească idei născocite de alții, o să-și întrebe prietenii ce e iubirea. Și pe părinții ei. Și pe el. Poate așa îi vine vreo idee.

Ajunge la finalul documentului, oftează și îl închide. Nu va scrie nimic despre iubire, s-a născut prea târziu pentru a mai avea ceva de spus pe subiectul ăsta. Citește câteva pagini de internet, fără să știe ce caută. Îi e dor de el. Îl sună. Can I call you back? vine mesajul de la el. Asta înseamnă că nu se poate întrerupe din ce face, dar că o va suna în cinci-zece minute. Iartă-mă, iubire, nu puteam vorbi, mă sunase șefuʼ. Nu-i nimic, nu era ceva important. Ce faci? întreabă ea împăciuitor. Sunt în mașină acum, ascultam ceva post de radio și am auzit o emisiune pe teme ecologice. Știi că ți-am mai zis că ăștia au multe emisiuni de genul și că invită tot felul de specialiști care zic că următoarea criză mondială va fi ecologică. Cumva e mai grav decât pare sau decât suntem noi dispuși să credem. Te pune pe gânduri. Parcă simt nevoia să fac și eu ceva și m-am tot gândit ce. Sper să nu îmi treacă avântul ăsta, dar mă gândeam că poate ne schimbăm mașinile cu unele electrice. Așa, pe rând, întâi a ta, pe urmă a mea. Ce zici? propune el. Nu știu, dacă vrei tu …, încearcă ea să nu-i taie elanul, deși subiectul nu o interesează deloc. Putem începe cu chestii mai puțin drastice? Chiar îmi place mașina mea …, începe ea negocierea. Da, cred că putem să fim un pic mai atenți la consumul de plastic. Să nu mai folosim atâtea pungi, sau să folosim pungi de hârtie în locul lor? plusează el. Da, asta e simplu, dă ea glas unei concesii, în timp ce își dă ochii peste cap. Bine, iubire, te las, mă sună șefa. Să suni la firma de asigurare, te rog! Da, sun.

Închide, stă o secundă, apoi zărește coșul de gunoi. Două punguțe de plastic tronează deasupra mormanului de resturi de tot felul. Sunt ziplock. Într-una a avut un măr, în cealaltă câteva pliculețe de ceai de mentă. Nu știe dacă sunt reciclabile sau nu. Își învinge greața, le scoate, le privește în lumina soarelui, le miroase, apoi le pune în altă pungă, apoi în geantă. O să le spele acasă și o să le folosească și mâine. Se simte mai puțin vinovată. Își amintește că a zărit de dimineață o carte pe comoda din dormitor. Era cartea pe care o terminase el de citit, probabil acum două zile și pe care i-o lăsase ei, fie să o citească, fie să o pună la loc în bibliotecă. Îi vine o ideea și fața i se luminează. Citise acum câteva zile de cartea lui Foer, ceva cu salvarea planetei. O să i-o comande, e unul din scriitorii lui preferați. Nu mai știe titlul, dar o găsește ușor. We Are the Weather: Saving the Planet Begins at Breakfast. Cam exagerat, nu? Își dă încă o dată ochii peste cap, își strânge buzele și pune cartea în coșul de cumpărături. Doar să nu i-o dea și ei s-o citească, nu prea are răbdare de lecturi din astea. 

***

Ajunge acasă înaintea lui. Primul lucru care o izbește după ce deschide ușa e liniștea. În afară de ticăitul ceasului din bucătărie nu se aude nimic. Pe vremea când locuia singură, îi plăcea senzația asta că lumea se termină la ușa apartamentului și că timpul se oprește tot acolo. Mai ales în serile în care ajungea târziu acasă. Acum nu mai e așa. Își pune un CD cu operă și selectează Una furtiva lagrima, aria ei preferată. Lui nu îi place opera, ea o ascultă doar când e singură acasă. Începe să pună la locul lor lucrurile rătăcite pe canapea, pe măsuța de la intrare, pe fotolii. Face asta metodic, începând din holul, alunecând spre celelalte camere. Găsește o pereche de ochelari de-ai lui în baie, îi pune la loc. A doua pereche e prinsă între pernele fotoliului verde din sufragerie. Când găsește a treia pereche, cea de citit, pe blatul din bucătărie, lângă frigider, începe să râdă. Și-l imaginează negăsind prima pereche, uitată în baie, rătăcind-o pe a doua pe fotoliu și folosind-o pe a treia pentru a studia lista de pe frigider, și jocul lui cu schimbatul ochelarilor o distrează. Se uită pe lista cu chestii de rezolvat, șterge câteva din ele, pune semnul întrebării în dreptul altora, mai adaugă ceva. Până vine el o să gătească. Soté de ciuperci, după rețeta Juliei Child. E rețeta lui preferată, când s-au mutat împreună a fost una din cărțile cu care a venit el. Ei îi e un pic silă să mănânce ciupercile gătite așa. De aia doar le gustă și lui îi spune că a mâncat prea mult la prânz. Se întreabă uneori dacă el face legătura. Spală un bol de cireșe și le lasă pe blatul din bucătărie, să-i fie lui la îndemână. Își amintește de cartea de pe comoda din dormitor, o pune la loc în bibliotecă, îi alege alta și i-o duce pe noptieră. Sigur o să îi placă.

***

El își termină pachetul de napolitane în mașină, scutură bine fărâmiturile de pe haine, se șterge la gură și intră tiptil în casă. Știe că ea nu doarme, dar nu îi place să facă prea mult tărăboi când ajunge acasă. Se simte un pic vinovat. N-a apucat să sune la firma de asigurări. Dacă ea a avut timp să scrie ceva, el va trebui să citească. E cam obosit și nu simte că ar putea să îi spună ceva inteligent, iar ea va fi dezamăgită. Îi place cum scrie, dar uneori habar nu are ce să îi spună. În casă miroase dulce-amărui a bergamotă. E de la lumânarea pe care ea a lăsat-o să ardă o oră după ce a terminat de gătit. Dincolo de mirosul citric simte mirosul de ciuperci gătite. E aproape sigur că ea a folosit rețeta Juliei Child, deși lui nu-i place foarte mult. Dar le mănâncă de fiecare dată conștiincios, simulând o poftă de mâncare incredibilă. 

De data asta nu-i e foame. E ușor melancolic și casa parcă îl strânge un pic. Așa e întotdeauna când se întoarce târziu acasă. Îi e teamă să nu găsească casa goală, fără ea. Ar vrea să nu se mai gândească niciodată la asta, deși uneori gândul care începe cu „Și dacă …” îi dă târcoale. Și atunci toate spațiile închise i se par prea mici. O găsește citind și când îl vede fața i se luminează. Iubire, n-am auzit când ai intrat. El știe că nu l-a auzit, dacă l-ar fi auzit, s-ar fi repezit să îl întâmpine la ușă și i s-ar fi agățat de gât. Așa face de fiecare dată. Ea protestează un pic pentru că el nu și-a anunțat prezența, apoi îl întreabă dacă nu are chef de o plimbare scurtă. Chiar are, așa n-o să-l mai strângă pereții. Ies din casă, se prind de mână și pornesc pe traseul obișnuit. Vrea să o întrebe dacă a scris, dar se răzgândește. I-ar fi spus ea. Așa doar o să o amărască. Știu amândoi care e drumul și nu e nevoie să își spună nimic. Din când în când își strâng degetele unul altuia. Ești bine? Da, sunt cu tine. 

Azi dimineață am văzut pe lista ta că trebuie să cumpărăm „șampon fără parabeni”, își amintește el înainte să se pună în pat. Și m-am distrat. Știi că în portugheză parabens înseamnă felicitări? Nu-i haios? Ba da, este. Vrei să ne salutăm așa de acum înainte? Cu parabens? Da! Parabens! Auzi, suni totuși mâine la firma de asigurări? Înainte să ne expire asigurările la mașină? Sun, chiar sun. Azi n-am apucat, dar mâine încep cu asta. Cum n-ai apucat? Că asta era prima chestie de pe listă? Da, știu, dar eu am început cu ultima … Noapte bună! El adoarme repede, în câteva secunde, înainte ca ea să apuce să-l întrebe dacă a văzut ceva frumos azi. Ea întinde mâna spre teancul de cărți de pe noptieră, ezită. Ah, a uitat să îi facă programare pentru analize. Nu alege nicio carte. Mâine sigur va reuși să scrie ceva despre iubire. Ceva simplu de tot. Și adevărat. Adevărul ei despre iubire. Stinge lumina, îl ia în brațe, îi vine o idee. Parabens! Va suna ea mâine la firma de asigurări, nu e mare lucru. Restul nu mai contează.