’97-’98-‘99
pe vremea aceea trăiam
trei sute cincizeci și opt de zile degeaba
și o săptămână cu rost
într-o tabără din munți
dragă Mirona, află despre mine că
am rămas tot un ciudat și nici măcar
nu am uitat săptămâna aceea
în care Dumnezeu a făcut din nou lumea
și îmi pare rău că a trebuit să urc
doar până la Vârful Omu
pentru tine, ar fi trebuit să mă pui să
plec în cosmos, cum a plecat Gagarin
ce nu face omul dintr-o iubire de vară
și mai află despre mine
că aș putea să păstrez doar munții
și pădurea și sărutul acela
pe care tu l-ai uitat, dar eu nu îl uit
fiindcă nu e nimic mai sfânt pe lume
ca limba tinerelor fete
înainte de prima dragoste
care nu e niciodată și ultima
și asta cumva face
viața să fie îndurabilă
și Dumnezeu să îl binecuvânteze
până și pe papagalul de Emil
a fost papagal ca președinte
dar a făcut și bine pe lumea asta,
bravo, Emil, a semnat niște acorduri, ceva
de-au venit moldovenii pe la noi
că el era născut moldovean, pe la Tighina
au venit, ziceam, moldovenii
și mai ales moldovencele
și așa am ridicat și noi podul de flori
cum am știut, cum am putut
și așa am devenit noi bărbați
înainte de vreme, am fost foarte grăbiți
fiindcă eram tineri, deci înțelepți și nemuritori
dragă Olesea, află că viața n-a fost blândă
cu mine, dar până atunci, până acolo
nimeni niciodată n-a putut să ajungă
am pierdut atât de multe, dar n-au știut
de ce sub fața mea palidă, cenușie
mai era un zâmbet și de ce fericirea
nu se ștergea niciodată din ochii mei
cei negri și ce ai ascuns tu în ei
’01-’02-‘03
ar fi trebuit să mor în anul 2001
ai mei mi-ar fi păstrat camera
așa cum era, cu pereții plini de postere
posterul cu Dorinel Munteanu
în echipamentul lui Köln
o poză ciudată, căci îi ieșea pula din șort
cu posterele cu Michael și Freddie
și Roberto Baggio, pe care cel mai mult
l-am iubit și nimic nu regret nici eu
ca acea orgolioasă cantautoare rârâită
de la Paris, trebuia să mor atunci
înainte să văd Parisul, cât încă
mai aveam puterea unei iluzii
înainte să aflu că am avut aceleași vise
cu Nanni Moretti, doar că înaintea lui
dragă Laura, mai află că după un număr de ani
nu-mi mai amintesc decât cuțitul, durerea
și că a fost, totuși, ceva atât de frumos
încât e de necrezut că a putut exista
și totuși cred că a existat
’07-’08-‘09
dragă Liudocika, unde sunt zilele acelea
& de ce nu vom mai avea niciodată răsăritul
unde sunt căminele studențești
cu gândacii și jegul lor și borcanele goale
și luna deasupra Grozăveștiului
mereu îndepărtată și curată
amanții tăi turci și cârciuma Jukebox
de pe Calea Victoriei, unde unul dintre ei
ne-a căutat ca să ne spintece
și mațele noastre să le dea câinilor maidanezi
unde sunt toate acelea și încă altele
care nu se pot mărturisi nici sub sutană
și nici măcar într-o biată poezie
apartamentul de pe bulevardul Corneliu Coposu
de unde se vedea cerul și învățăturile tale erotice
de care, spre binele nostru,
n-am ținut niciodată seama
parcă era întotdeauna decembrie
pe atunci iernile erau cu zăpadă
și doar din întâmplare nu am murit înghețați
când dansam pe sârma atât de subțire dintre vocale
dragă Liudocika, află despre mine
că s-a întâmplat să mai fiu viu
când și când, de atunci
dar nimeni nu mi-a mai spus
“ajută-mă” în limba rusă
și după o vreme în nicio limbă
și nici măcar tăcerea
n-a mai folosit la nimic