Băiatul de hârtie tăcea, probabil era hotărât să tacă toată noaptea sau poate tăcea pur și simplu, fără să se fi gândit dinainte la asta și poate chiar fără să fi fost conștient că tăcea. Tăcea așa cum respira. Așa cum tăcusem și eu o zi, o lună, toată viața. De-asta nici nu-mi dau seama cum, în tăcerea aia, m-am pomenit dintr-odată zicând:

– Dintre toate Revelioanele de care-mi aduc aminte, ăsta e primul fără băutură.

S-a întors spre mine.

– Dintre toate Revelioanele de care-mi aduc aminte, ăsta ar fi trebuit să fie primul cu băutură, a spus.

– De-acum trebuie să mai aștepți un an, am zis.

A tăcut.

– Mi-am făcut-o cu mâna mea, a adăugat după o vreme.

– Mai mult cu a mea.

– De ce-ai spart-o? m-a întrebat.

– Pentru băutură îți trebuie vocație și tu n-ai. Nu știi să ții sticla. Nu știi să te-așezi pe trotuar. Nu știi că trebuia să deschizi vodca, să bei și abia dup-aia s-o dai mai departe. Aia e. Nu știi – nu știi.

– Nu știu. Nu știu nimic. Nu știu să cânt la pian, nu știu să pictez, nu știu să dansez. Nu știu șah, tenis, scrimă. Nu știu să citesc. Nu știu să mă uit la filme de artă. Nu știu matematică, chimie, fizică, engleză, germană și geografie. Nu știu latină. Nu știu ce vreau să fac cu viața mea. Nu știu că trebuie să mă uit mereu în sus, la stele și niciodată în jos, la mocirlă. Nu știu cum se asortează culorile și cum se aranjează o masă festivă. Nu știu, dar învăț. Sunt ani de zile de când învăț toate lucrurile astea și degeaba, că tot nu le știu. Crăciun, Revelion, Paște, vacanță, nu contează. Toate zilele sunt la fel. Toate încep cu o lecție și tot așa se și termină. Sunt o marionetă care are la capătul sforilor niște părinți devotați, păpușari care s-au sacrificat pentru reușita piesei. Dar piesa nu iese. Nu merge. Nu curge. Marioneta se poticnește. I se încurcă degetele pe clapele pianului. I se împiedică picioarele pe ringul de dans. Nu dă niciodată mat. Nu pricepe nici matematică, nici chimie, nici fizică. Nu gustă nici filmele de artă și nici literatura. O păpușă cu cap prost, de lemn. Măcar dacă păpușarii ar da-o odată cu tâmpla de colțul mesei. Măcar de i-aș vedea o dată nervoși. Ei sunt disperați, de fapt. Dar nu-mi arată. Calm, răbdare și exercițiu. 10.000 de ore de practică transformă un începător în specialist. Am multe seturi de câte 10.000 de ore de practică și nu știu nimic. N-o să fiu niciodată educat. Rafinat. Elegant. Nu înțeleg cadența concertelor de la Filarmonică. Nu știu cum se aranjează masa de Revelion. Dar am mâini care mă trag de sfori și voci care-mi indică pașii, o dată și încă o dată, nu trebuie să ne pierdem speranța, repetăm până când învață, spune o voce subțire, iar vocea mai groasă confirmă, da, da, repetăm, și nu e glumă, chiar așa au făcut dintotdeauna și încă mai fac, repetă și tot repetă, se pune o față de masă dintr-un material de calitate, bumbac sau in, simplă sau cu o broderie fină, dacă te-ai săturat de fețe de masă poți să pui o traversă sau doar șervete din același material de calitate, iar culoarea ar fi bine să fie asortată cu ceva de-acolo, farfurii, pahare, vaze sau flori, dar nu! în niciun caz nu trebuie să fie toate de aceeași culoare, de Crăciun e de preferat să fie decorat cu roșu, iar de Revelion cu auriu, dar foarte puțin, că altfel e de prost gust, la fel cum tot de prost gust e să nu știi cum se aranjează farfuriile și tacâmurile, de la stânga la dreapta, furculiță, cuțit, lingură – cel mult trei furculițe, cea care se folosește prima dată trebuie pusă cel mai în stânga – tăișul cuțitului se îndreaptă spre farfurie, iar băuturile se plasează astfel încât să se ajungă ușor la ele – băuturi adică suc de portocale și șampanie pentru copii, că alcoolul nu e bun, tutunul nu e bun, drogurile nu sunt bune, ne amețesc și ne amestecă mintea rătăcită prin fundul capului, asta era spusă doar în gând și doar despre mintea mea, că mințile lor erau treze și antrenate, uite că a mai trecut un an, ai progresat la pian, la șah și la fizică, ai început tenisul și latina, ne poți spune câteva dictoane? ce credeți despre rondo-ul lui Mozart pentru vioară și orchestră în Si bemol major în care au înlocuit vioara cu flautul? cine mai vrea suc de portocale? la 12 desfacem șampania fără alcool, ne mâncăm felia de tort și ne ducem la culcare, dar până la 12 ce-ați zice de o partidă de Go? strategiile se analizau minuțios, dacă făceam o mișcare bună era normal, doar băgaseră atâta și atâta pregătire în mine, dacă greșeam eram privit cu îngăduință, li se încordau mâinile pe sforile păpușărești, dar nu se mișcau – calm răbdare și exercițiu – respirau și se străduiau să zâmbească, se uitau discret la ceas, încă puțin, doar câteva minute până la 12 și gata, trecuse și anul ăla, puteam încerca un sport nou sau poate începeam încă un instrument, le-am spus de două zile că anul ăsta fac Revelionul cu niște prieteni, au tăcut și nu m-au crezut: de unde prieteni? nu avusesem niciodată niciun prieten, așa că maică-mea a înțepenit când m-a văzut încălțându-mă, ce faci? du-te să pui fața de masă și vezi că anul ăsta folosim un pic de argintiu, că am luat orhidee vișinii și avem nevoie de un contrast, aș fi putut să-i spun că noi n-aveam nevoie de niciun contrast, contrastele fuseseră la noi dintotdeauna și din plin, aș fi putut să-i spun, dar nu i-am spus nici ei și nici lui taică-meu care apăruse de nu știu unde cu două vaze argintii, o dăduseră în bară cu mine, mi-a părut rău de fețele lor lungi, dar n-aveam ce să le fac, mi-am luat paltonul și am plecat și de-abia în al șaptelea magazin în care am intrat am dat peste un vânzător care mi-a vândut o sticlă de vodcă fără să mă întrebe câți ani am, dar uite că tot degeaba, Revelionul pe trotuar a fost la fel ca cel de-acasă, n-am avut nici orhidee, nici contrast pe argintiu și nici trei rânduri de furculițe, în schimb am auzit același lucru, nu știu să stau pe trotuar și nu știu să țin sticla, dar cu calm, răbdare și exercițiu, în 10.000 de ore o să devin specialist în toate astea.

Băiatul de hârtie s-a ridicat și abia când a plecat mi-am dat seama că în tot timpul ăla lângă noi bubuiseră artificii, rachete și petarde, se făcuseră urări, se plânsese, se râsese, se spărseseră necazuri și sticle. Strada era plin de cenușă, de cartoane înnegrite și resturi de plastic. Mirosea a sulf și a plastic ars iar veselia oamenilor se pierdea departe, în spatele fumului gros care acoperea totul.

Băiatul de hârtie s-a întors repede cu altă sticlă de vodcă. O ținea strâns de gât, cu degetele lipite unele de altele. S-a așezat pe trotuar încrucișându-și picioarele. A desfăcut sticla. A dus-o la gură. I-am smuls-o și am izbit-o de trotuar. Cioburile au sărit în toate părțile. Băiatul și-a acoperit fața cu palmele.

I-am spus să plece și să nu se mai întoarcă niciodată. S-a ridicat fără să se uite la mine și a plecat. Răsărise luna. De undeva de pe la marginea orașului încă se mai auzeau artificiile.