A atinge nu se învață,
se simte, se gustă
și se plânge de dor.
Căldura pielii nu e bătută decât de moarte,
iar trăirea e posibilă doar prin tine.
O parte din noi se rupsese atunci când,
mărginite de rugină, porțile au căzut.
O pasăre albă a luat foc extaziată în libertate,
iar cenușa ei s-a făcut resimțită.
Am ars și noi, iar cenușa noastră nu e decât
în amintire.
Rămâi bun, dacă nu ai rămas cu mine.
Mă numesc Bălăceanu Andreea, am 20 de ani și sunt studentă în anul al treilea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.
Pe lângă rigoarea studiilor medicale, scriu poezie de ani buni, explorând în versurile mele introspecția, stările viscerale și imagistica suprarealistă. Printre abilitățile și
direcțiile mele de interes se numără scrierea creativă, transpunerea trăirilor interioare în metafore, dar și cercetarea academică și studiul limbilor străine.
Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):
Puteți da o cafea și pe Paypal: