Eliberată de iluzia de-ați fi femeie,

m-am micșorat cât să mă fac o floare

și m-am întors dinspre lumină înspre sine.

Cad din petale, prin tulpină, m-arunc în rădăcini,

dizolv impresia că merita să mai aștept.

Ca să nu-ți trimit semnale, nici eu nu vreau să mă găsesc.

Ne potrivim și-acum. Măcar ceva tot ne-a rămas în comun.

Am estompat cuvintele învinețite cu un machiaj de tăceri.

Recunoscut de amândoi, jucăm și azi finalul de ieri.

Dacă m-ai întreba ce fac,

ți-aș spune că, în rest, din răsputeri trăiesc!