-Vai, fată, tu ești? Nici nu te-am recunoscut! Ce bine arăți, ești neschimbată… dar uite că te-ai vopsit și tu până la urmă, n-aveai cum să nu te vopsești, ai albit, de – vârsta! și-n plus doar știi că taică-tu avea părul alb-alb încă de când eram noi într-a noua, deci n-aveai cum să nu moștenești și tu treaba asta, dar lasă că-ți stă bine așa, în sfârșit ai și tu o culoare mai în firea ei, că destul ai stat cu cânepiul ăla spălăcit de se uita omul și nu știa dacă e capul tău sau vreun mop murdar, dar lasă asta, ia spune-mi ce mai faci tu, cred că nu ne-am mai văzut de douăzeci de ani, ba nu, stai că mint, ne-am văzut la nuntă la Simo când ai prins buchetul și ți-a crăpat rochia, fie vorba între noi rochia aia îți era cu vreo două numere mai mică, dar ce mai contează rochia, contează dacă te-ai măritat, că doar de-aia vă băteați ca chioarele pe buchet, care prindea buchetul era următoarea la măritiș, ah, stai că mi-am adus aminte, nu te-ai mai măritat că ăla al tău de-atunci – cum îl mai chema? – a pus ochii pe Creața, o mai știi pe Creața? lasă că a fost mai bine așa, știu că tu ai fost distrusă atunci, dar e mai simplu când se termină totul înainte să înceapă, adică înainte să înceapă complicațiile vreau să spun – copii de crescut, lucruri de împărțit, ce te făceai dacă trebuia să te desparți după? aia-ți mai lipsea la cât ești tu de sensibilă, mai știi când te-a ascultat la mate și habar n-aveai și te-a amenințat aia că lasă corigentă – corigentă în clasa a treia, cine mai pomenise, te-ar fi rupt ai tăi cu bătaia, doar știi că și-așa te atingeau din te miri ce, darămite când chiar aveau motiv – așa că de frică ai făcut pe tine, mi-aduc și-acum aminte cum ți s-a scurs un firicel pe picioare, pe pantofi și-apoi pe parchet, învățătoarea te-a făcut nesimțită și te-a pus să ștergi cu batista, dar ca de obicei n-aveai batistă așa că ți-ai mai luat și vreo trei rigle la palmă cum era pe-atunci și sper că te-ai învățat minte să mai fii sensibilă, acum lumea e descurcăreață, nu mai visează cai verzi pe pereți cum visai tu, chiar, te-ai făcut pictoriță cum o țineai langa – eu mă fac pictoriță – spuneai și mâzgăleai niște alea din care nu pricepea nimeni nimic, într-o vreme mai lăsaseși din aere și te angajaseși secretară, păcat de tine – că, hai să fim sinceri, te ducea capul – să ajungi tu să faci cafele și mai știu eu ce vreunui meltean ordinar, că cei mai mulți șefi așa sunt, dar poate cine știe, oi fi nimerit tu vreunul mai cumsecade sau poate n-ai lucrat mult ca secretară, cred că ajunge să te doară și spatele de la atâta stat cocoșată peste tava aia cu cafea, auzisem într-o vreme că aveai probleme cu coloana, făcuseși spondiloză sau te luase sciatica, lasă – mi-am zis – tu ești fată deșteaptă, nu te lași tu așa cu una cu două, te duci la medic, faci operație, faci recuperare, faci tot ce trebuie, păi după ce că și-așa aveai kilogramele alea în plus asta-ți mai trebuia, probleme cu coloana, că de asta nu scapi toată viața, nu poți să cari, nu poți să te-apleci, nu poți să faci mișcări bruște și doar știi cum săreai când vedeai vreo insectă, vreo viespe sau cărăbuș, lasă că acum cu toate insecticidele astea s-au dus și insectele și ți s-o mai fi dus și ție din sprinteneală, că au trecut anii și nu mai suntem la prima tinerețe, deși uite, e bine că te chinui să rămâi cât de cât în formă, văd că ai început să te rujezi, că în liceu erai galbenă ca moartea, mai știi când a dat profuʹ de engleză cu ochii de tine pe coridor și ți-a zis să nu mai umbli ca fantoma pe întuneric, să aprinzi becurile alea, fir-ar ele să fie de becuri, că era să se scape pe el de frică, e bun rujul ăsta că te face mai puțin palidă, dar să știi că e prea tare pentru buzele tale, cine are buze subțiri trebuie să evite rujurile închise iar contur la ochi nu se mai poartă de ani de zile, mai ales dacă ai ochii mici, dar hai că numai eu am vorbit, ce mai faci tu, spune-mi unde lucrezi, spune-mi dacă te-ai măritat, dacă ai copii, după burtă văd eu că n-ai stat degeaba, ai turnat pe puțin doi plozi sau poate e doar vârsta, ce să facem, la fiecare cinci ani punem pe noi cel puțin un kilogram pe care nu-l mai putem da jos, dar las-o încolo de siluetă, noi să fim sănătoase și iubite, hai, fată, spune-mi, ești măritată sau nu, de fapt nu asta contează, după o anumită vârstă important e să nu fi rămas fată mare, cum se zice, în rest oricum ar fi – e bine, și divorțată și văduvă, să nu-mi spui că tu n-ai apucat încă să te măriți, vai, ce greșeală, ce păcat, fată, nu trebuie să te ții cu nasul pe sus, ia și tu pe vreunul și scapi de rușine, stai cu el cât stai, faci un copil și-ți faci și tu un rost pe lume, că altfel te trezești fără nimic – casă nu, mașină nu, bărbat nu, măcar de plimbat te plimbi? ai văzut și tu Parisul, Londra? că acum sunt super oferte și numai cine nu vrea nu vede lumea, măcar atâta lucru să faci, te pomenești că ai ajuns din aia de crește flori și pisici și-și cumpără haine de la second, te-a văzut cineva intrând la second-ul ăla de la gară, hai, fată, chiar așa ai ajuns, dă și tu un semn de viață, sună-mă dacă ai nevoie de ceva și te ajut, doar am fost colege, avem atâtea amintiri frumoase, păcat că n-am mai auzit nimic de tine de ani de zile, de când ai avut atunci probleme cu ai tăi și ai luat creditul ăla de nevoi personale n-am mai aflat nimic-nimic, a, chiar, dacă ai nevoie de bani pot să-ți dau chiar acum ceva, mă duceam la cosmetică dar lasă că plătesc cu cardul și-ți dau ție tot ce am în portofel, nu mai țin minte cine mi-a zis că ți-ai vândut frigiderul să-ți plătești din datorii, doamne ferește, cum să ajungi în halul ăsta, tu fată deșteaptă, cine-ar fi crezut, uite că până la urmă nici școala nu înseamnă nimic dacă n-ai școala vieții, dar hai odată, spune și tu ceva, nu mai sta ca muta.
Spune și tu ceva
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email
Raluca Poenaru
Raluca Poenaru e scriitoare. Primul ei roman poate fi cumpărat de AICI.
Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):
Puteți da o cafea și pe Paypal: