uită-te în ochii mei și spune-mi
mai vezi strălucirea de care la început te-ai speriat
mai apoi te-ai îndrăgostit
iar după un timp te-ai speriat din nou?
dacă mai există vechiul drum către plajă
l-am putea regăsi împreună
tu știi să negociezi cu ciulinii
eu știu să-i gâdil orgoliul
mării acesteia prea furioase uneori
nu am făcut nimic pe placul ei
ne-am încăpățânat să scormonim nisipul
să batem țăruși în pragul dimineții
când țărmul este umed și vântul nu-i încă dispus
să înfrunte armata de umbrele
noaptea visez de multe ori cum coborâm
versantul abrupt de pământ
cum strig după tine să te întorci și să-mi zâmbești
pentru albumul de pe instagram
poze cu marea în fundal
poze cu marea în suflet
dovezi că planul ar putea funcționa până la capăt
acum când lucrurile par definitiv lămurite
evit să răscolesc trecutul
e un reflex deprins târziu
după ce timpul a consumat întregul stoc de fotograme
trăim dimineți diferite
poate și marea mea
îți pare altfel decât o știi din amintiri
poate și eu sunt de nerecunoscut
marcat de încercarea saltului în gol
este ciudat să stau lângă tine și să te întreb
despre tot felul de nimicuri
ca o rudă îndepărtată
care ți-a invadat pentru scurtă vreme spațiul intim
tot ce știm unul despre altul ne face mai stingheri
apropierea e doar un alt fel de singurătate
de strălucirea din ochi n-o să te mai întreb
nu m-am lăsat privit nicio secundă
de teamă că acolo mai există semnele renunțării
curajul meu s-a risipit încetul cu încetul
de fapt ce-am vrut să-ți spun?
la ce am sperat
când ți-am întins această capcană?
dacă aș fi același om aș ști răspunsul
l-ai ști și tu negreșit
suntem însă doar umbre șterse de valuri
pare o bună încheiere
și totuși mi-am făcut iluzii că tot ce-mi amintesc
e numai o poveste citită undeva
la ora când soarele oftează după dealuri
