Mă uit la tine cum dormi și mă întreb ce-o fi fost în capul meu
Când am hotărât sa umplu golul din mine cu tine
Să te aduc din lumea imaterială în putregaiul de pe pământ
Copilă, iartă-mă de pe acum când e tot mai evident
Că nu-mi vor ajunge anii să-ți mulțumesc că mi-ai dat viață
Și nici să-mi răscumpăr vina de a te fi osândit să trăiești
Într-o lume în care generație după generație a eșuat sa fie

Vei afla că totul se repetă, nimic nu e nou
Toți părinții cred că li se datorează viața
E o vină comună a tuturor generațiilor din toate timpurile
De mii de ani se tot nasc copii și părinții tot n-au învățat că datoria e inversă
Copilă, iartă-mă de pe acum când e tot mai evident
Că nu-mi vor ajunge anii să-mi șterg păcatul de a fi decis în locul tău
Dacă vrei să fii aici sau nicăieri

Copilă, îți mulțumesc că m-ai învățat că iubirea nu doare
Și că speranța poate exista chiar și acolo unde s-a pierdut aproape totul
Îți mulțumesc pentru că mă privești cu ochi neștiutori
Și pentru câteva clipe reușesc să mă simt demnă de atâta iubire
Îți mulțumesc că m-ai iertat deja, cum o fac toți copiii când sunt mici
Și mă rog la dumnezeul care nu există decât în noi
Să mă ierți și mai târziu când vei fi înțeles egoismul din spatele existenței

Copilă, iartă-mă de pe acum când e tot mai evident
Că aveam nevoie să mă nasc a doua oară
Pentru a învăța că viața nu se simte
Ci se trăiește
Că nimic nu are sens
Totul e deșertăciune
Mai puțin zâmbetul tău
Si ochii care acum mă privesc
Cu încredere
Cu speranță
Cu iubire
Cu sens.