Moartea e o femeie
indiferența o iubește
neglijența
disponibilitatea emoțională
s-a născut din femeie
nu din viață
sunt la fel de plictisitoare
ca moartea
pentru că mă gândesc constant
la moartea celor dragi
numai așa o țin la distanță
eu cu ea, două plictisite
una mai slabă ca cealaltă
între noi fericirea
totuși, la moartea ta nu m-am gândit deloc
nici măcar la tine
ai fost în cele din urmă
doar un prieten imaginar
la care te întorci în vremuri de psihoză
așa e când te iubește toată lumea
de fapt nu te iubește nimeni
fiecare poveste de dragoste
am stropit-o cu tine și cu râsul tău
eu și cei patru bărbați pe care i-am iubit
am râs cu toții la aceleași glume
dar albei ca zăpada i-au lipsit până la urmă
trei pitici
aud râsul mamei coboară opt etaje
râsul mamei vindecă
râsul mamei zboară până la new york
trei espresso într-o cafenea fictivă
șase personaje
și un oh my god
am 16 ani vorbesc din nou
cu voce tare singură
în fața unui public imaginar
publicul râde și eu exist
știu să imit atât de bine viața
păcat că nu ne-am cunoscut
te-am plâns te plâng și te voi plânge
dar pentru tine nu înseamnă nimic
nici pentru mine nu înseamnă
cei pe care am crezut că îi cunosc atât de bine
nu mă cunosc atât de bine
nu cunoaște nimeni pe nimeni
chiar dacă pentru o săptămână
ai fost cel mai celebru pe Facebook
a murit actorul
o căpățână de om dansează într-un stomac de hienă
frica strigă din burtă când strigă
te lepezi de un rol
mă lepăd
te lepezi de actor
mă lepăd
numai de ce iubesc nu mă lepăd
chiar dacă simt miros de ars
dependența năpârlește dragoste
vă rog nu mă lăsați aici în pielea goală
