Iar aici era un parc
în care veneau să joace șah toți maeștrii
orașul nostru era plin de maeștri
nu mai sunt mesele unde s-au sacrificat atâția pioni
atâția nebuni, nu mai sunt, au rămas băncile
și pe ei niște bătrâni, dar iată
o fetiță purtată pe umeri de tatăl său
a învățat să deosebească păsările
și strigă tati, tati, uite o cioară!
un tânăr cafeniu se uită urât la tatăl acesta
nu vă supărați, e copil, știți, păsările
sunt o umbră, sunt o fantomă
le merg în urmă, fetița întreabă
tati, tati, știi ce se înmulțește mereu
când îi faci, ce, tati, pașii, hi-hi
n-ai știut, tatăl o dă jos de pe umeri
fetița merge o vreme pe jos, obosește
se așază pe o bancă, își dă jos pantofii
își dă jos ciorapii, ce faci, tati
dau jos ciorapii ăștia plini de pași
parcă a început să bată vânt
și parcă a început să îmi cadă o lacrimă
merg mai departe, e amiază
tatăl acela și fiica lui rămân în lumină
alte păsări nu mai sunt pe cer
au plecat în țările calde, ar trebui să îmi spun
dar îmi tac, jocul de cai, maestre, jocul de cai
asta deosebește ageamiul de omul deștept
vocea maestrului Lazarone îmi cântă în ureche