Chiar aici îmi voi odihni oasele
pe banca aceasta de la șosea
pe bulevardul acesta care nu și-a meritat
niciodată numele franțuzesc
am văzut cele mai frumoase fete din lume
le-am văzut cum își lepădau pielea, ca șerpii
și deveneau cele mai frumoase femei din lume
m-am întors să le văd pentru ultima dată
unde ai băut primul pahar cu apă
acolo trebuie să îl bei și pe ultimul
ce a mai rămas din ele nu e aici
nici aici nu mai e aici
și aici e atunci, uneori răsare o față
vag cunoscută, dar e pământie
atâtea ruine cărora doar eu
le mai văd strălucirea de altădată
strălucirea de neînvins a tinereții
pe bulevardul acestea treceau fete, fete
le creșteau uriași sânii și aripi le creșteau
și erau frumoase pentru totdeauna
și așa traversau bulevardul acesta
care n-a fost niciodată un bulevard
lăsând în urmă pielea lor de șarpe
nu purtau cercei cu smaralde
aveau blugi aduși de la turci
și tricouri imprimate cu cuvinte astăzi uitate
abia apoi s-a întâmplat viața
și zeii n-au mai fost fericiți
și nici muzele n-au mai fost depravate
viața de apoi a poetului a trecut
și fericirea nu mai e obligatorie
și Aleea Zorilor e tot atunci
și prietenul visătorilor și al învinșilor
e singur pe banca aceasta
viața putea să fie și frumoasă
dacă îți cădea o Alfa Romeo la o surpriză
la gumele turbo și toată poezia lumii
toată poezia lumii încăpea în ghinda aceea
pe care mi-a dăruit-o Pantelimon Octavia
am găsit-o pe jos și m-am gândit să ai
ceva de la mine, n-am pierdut-o niciodată
și timpul tot a trecut, câte cuvinte
mi-au mai rămas de spus
și eu stau pe banca aceasta
învăluit pentru totdeauna în tăcere
uite, se face noapte