La parter, patru muncitori
patru muncitoare, opt copii
la etajul întâi, doi cizmari, un croitor
două muncitoare, noi, opt copii
la etajul al doilea, tovarășul Emil
tovarășul Emil practicase boxul
și avea nasul întins pe toată fața
era antrenor și practica boxul și acasă
pe soția sa, dumnescracii mă-tii de curvă
pe fiica sa, dumnezeirea mă-tii că semeni cu mă-ta
pe fiul său, cu mă-ta care te-a făcut, de căcat cu ochi
toate zilele în care cele trei victim fugeau pe scări
spre parter, spre pământ, spre adâncul pământului
săriți, ne omoară nebunul, nu sărea nimeni
nu e problema noastră ce face omul la el în casă
toate nopțile dormite pe drum, cine știe unde
și tovarășul Emil strigând din ușa blocului
să dea dracu’ să vă mai întoarceți acasă
și când se trezea din băutură
umblând din om în om pe drum
iertare, iertare, mi-ați văzut nevasta
mi-ați văzut copiii, iertați-mă, nu mai fac
haideți acasă, iertare, și ei mereu se întorceau
și el mereu se îmbăta peste alte zece zile
era un coșmar în reluare, nu ne băgăm noi
nu e problema noastră ce face omul la el în casă
și când tovarășa Lidia umbla pe drum cu ochii vineți
cu ochii mov, cu ochii roșii, nu ne băgăm, ce treabă avem noi
fiecare e stăpân la el în casă, bărbații chiar se credeau stăpâni
pe viața soțiilor, pe viața copiilor, doar viața lor le scăpa
îl urau pe dictator și erau și ei nemiloși ca el
ăla măcar nu-și bate nevasta, a spus într-o zi tovarășa Lidia
și urechile mele au auzit cuvintele acestea și am știut
cine e acela, cel căruia nimeni nu-i spunea niciodată pe nume
nici măcar în șoaptă, tata nu o bătea pe mama
ceea ce deja mă ridica deasupra prietenilor mei
dar asta nu înseamnă că nu era multă nefericire între noi
toate casele erau mici, înghesuite și pline de nefericire
traiul la comun e complicat, ce vreți și dumneavoastră acum
așa se apărau toți când venea vorba despre ce a mai făcut tovarășul Emil, că așa e el, parcă nu știți,
da, tovarăși, dar și copiii ăia, și femeia aia, lasă, că și ea e tare în clonț
ați spus o vorbă adevărată, dar parcă prea, parcă prea
nu e treaba noastră, parcă era un blestem venit de peste timp
și nimeni nu putea face nimic, până într-o zi când
tovarășa Lidia chiar a făcut ceva nemaivăzut
s-a apărat, a luat un ciocan și când i-a ars una în căpățână
tovarășului Emil s-a prăvălit cât era de mare pe scară
și îi curgea sângele ca dintr-un porc înjunghiat
săriți, că l-am omorât, dar nici atunci n-a sărit nimeni
nu e treaba noastră, nu ne băgăm, nu-l omorâse
iar când peste o vreme ursul acela de om s-a ridicat
clătinându-se și mormăind ceva, când s-a dus singur
la spital și când s-a întors singur de la spital, cu capul cusut
ca un mileu, nimeni n-a zis nimic, dar nici tovarășul Emil
n-a mai sărit să-și omoare familia, s-a întâmplat ceva
atunci, era ca și cum ciocanul acela atinsese un întrerupător
în capul omului și i-a luat pofta de moarte și după o vreme
ca prin farmec a lăsat și paharul, dar asta mai târziu
când veniseră deja azeșii fratelui Cornel