Așa am trait eu până târziu, prin cărți, prin povești, umblând prin pașii celor ce au mers înaintea mea, convins că au dreptate, așa am trăit eu, citindu-l pe Bulgakov, convins ca are dreptate, daca nu ar fi avut, de ce ar mai fi scris?…așa am fost eu convins ca Margaretele nu există doar în cărți, că ele sunt acolo, la marginea drumului, cu un buchet de flori galbene în mană, cu un oribil buchet de flori galbene în mână, că ele sunt acolo doar pentru a te aștepta pe tine, căci altfel s-ar otrăvi și așa am mers și eu ani la rândul, nopți la rândul, nebun, descreierat am mers și am tot mers, și Margareta Nikolaevna, ți-o las scris aici ca un naufragiat ce-și aruncă biletul în mare, ți-o las scris aici în speranța că o vei citi cândva, căci deși dezamagit, în mine poveștile nu au murit cu totul, poate doar s-au stins puțin, te-am întânlit de câteva ori, Margareta Nikolaevna, sau cel puțin așa credeam eu pe atunci, acum că mă gandesc mai bine n-aveai nici buchetul de flori, dar în secolul nostru flori galbene nu mai găsești decât la florării și acelea nu-s deloc oribile și nu voiai nici să te otrăvești, dar cine se mai otrăvește în secolul nostru și află, Margareta Nikolaevna ca oamenii din secolul nostru trăiesc trist și banal și tern și că ei nu mai cred în povesti, nu mai cred în literatură, iar atunci când întâlnesc pe unul care o face degrabă se înghesuie cu toții la acela să îl convingă că greșește, că e visător, așa cataloghează ei literatura din care știi bine că ambii ne-am născut, nu mai există personaje, Margareta Nikolaevna, doar trecători grăbiți spre slujbele lor, iar nouă, celor ce am venit din literatură nu ne rămâne decât să ne stingem încet, dar uite, Margareta Nikolaevna că eu mă sting și până nu te găsesc nu îmi rămâne decât să te scriu în poeme pe care trecătorii grăbiți nu le vor citi.