Ana privește pe geam.

Poate fi ceva mai trist de atât? Să fii deja tristă și să-l citești pe Kafka.

Sigur, sunt multe tristeți, dar tristețea fiecăruia e clar mai mare decât celelalte tristeți. Sau, hai, poate nu mai mare, dar sigur unică, singulară, irepetabilă, inconfundabilă. Nu se mai satură de sinonime, Ana. Așa e ea, pofticioasă.

Merge departe de casă, o apucă periodic dorul de necasă și pleacă spre ea. Se bagă cu forța în casele altora, mituindu-i cu un creițar. Funcționează.

Ana alege să zboare mereu, deși urăște zborul, dar o face doar pentru a parcurge drumul până la aeroport cu trenul: trei ore lungi, dar și scurte când ești îndrăgostit de tren. Și poate și pentru a colecta ștampile prin aeroporturi, la controlul pașapoartelor, căci Ana e hoarder inveterat.

Ca niciodată până acum, când pleacă peste mări și țări, de data asta, reușește să se supere cu cineva drag chiar înainte de a pleca. Ce ticăloșie poți găsi mai mare decât asta? Moarte curată, linguriță cu linguriță.

Era foarte stresată, dar ce contează? Nu trebuia. Dar ce să-i faci? Nimic nu iese cum îți propui uneori. Uneori îți iese așa de bine, fără să te aștepți. Cine mai poate fi pregătit vreodată cu adevărat pentru ceva în lumea asta? Nu ne rămâne decât să stăm cu brațele deschise, la cheremul vieții, tocmai de dragul ei sau chiar în ciuda ei.

Stă în tren, se gândește la ea ca la dușmanul care o sabotează periodic.

Citește Scrisori către Milena a lui Kafka. Ce poate fi mai trist de atât?

Dar și puțin, puțin de tot, duios, dacă e s-o dăm la întors, chiar în stilul lui Kafka însuși, căruia i se va permite mereu orice și oricât.

Să se gândească la ea cu reproș și să-l citească pe Kafka. Bravo, Ana! Unde ești tu, groapă?

Dar ce să facă? Nu poate sări din tren, nu poate deșira timpul, așa cum deșiră mileul pe care îl croșetează între pauzele mici de la citit.

Poate diseară, după ce va mânca ceva și va începe să se streseze de altceva, va fi mai puțin tristă. Să fii stresată e cât de cât mai bine decât să fii tristă. Dar tot Kafka o salvează. Dacă tot s-a întristat atâta, de ce să nu se și bucure de tristețe? Oricum, Milena era vinovată de toate sau cel puțin dulapul ei. Rochia a rămas mereu liberă de orice acuzații, așa cum, până la urmă, vom deveni cu toții.