Navighez printr-o mulțumime de niciodaturi

Fiecare dintre ele îmi povestesc ceva despre tine

Niciodatul meu preferat e o păpădie căreia i s-a suflat puful

E acel niciodată n-o să mă trezesc în brațele tale

E moale și zâmbește resemnat, prins de lobul urechii mele

Care ar fi vrut să-ți asculte bătăile inimii sau ceva de genul ăsta

E moale și delicat cum e niciodată n-o să fac balet

Sau niciodată n-o să cânt la vioră

Îmi amintește de o iarnă în care mi-ai dat haina ta de fâș

Și am lăsat mânecile să-mi acopere buricele degetelor

Am zis ceva care te-a enervat și-ai plecat

A doua zi am așteptat la fereastră și m-am gândit că e păcat

Că am crescut și ni s-a făcut atât de frig încât nu ne mai bucurăm când ninge

Atunci a fost ultima dată când am ieșit atât de dezbrăcată în fața blocului