Îl primise de la văru-suʹ Edy în martie anul ăsta, când împlinise opt ani. Când împlinise el, nu văru-suʹ; Edy era mare, făcuse opt ani, ehe! încă din ianuarie. Că așa era bine să fii născut, zicea Edy – în ianuarie. Să începi anul când se începe, nu aiurea, după ce trecuse deja un sfert din el.

Daniel înghițise în sec și tăcuse. Se născuse aiurea, ce era să facă? Oricât de mult și-ar fi dorit, nu mai putea schimba asta, după cum nu putea schimba nimic din lucrurile aiurea care îl înconjurau. Și când se gândea că până să i le spună Edy, nici măcar nu-și dăduse seama de ele… Cum trăia fără mamă? Cum rezista în orașul ăla mic, fără semafoare și fără tramvai, fără lift și fără mall? Cum putea să doarmă cu bunică-sa în amărâta aia de cameră în care nici măcar nu aveai unde să-i faci culcuș?

• Cui să-i faci culcuș? întrebase Daniel.
• Lui, răspunsese Edy.
• Cui, lui?
• Lui, cadoului.

Edy îi adusese un cadou viu. Un porcușor de Guineea. Micuț, rozaliu, cu urechile clăpăuge și râtul la fel ca al unui porcușor obișnuit. Cum Daniel nu mai văzuse porcușori de Guineea, se mirase un pic, dar numai în gând. Oricum, porcușorul era original: avea la gât un carton alb pe care scria certificat zootehnic de origine – Billy – Porcușor de Guineea.

A doua zi fusese accidentul. Un claxon disperat, un scârțâit de roți. Țipete. Lume multă apărută dintr-o dată de nu se știe unde. Și sânge. Mult sânge. Pe mașină, pe stradă, pe bordură. Pe containerul în care taică-su tocmai ce aruncase cojile de cartofi și niște ziare murdare. Un om cu capul zdrobit și cu mâna încă încleștată pe mânerul găleții de gunoi, aruncat la vreo câțiva metri mai încolo, pe trotuar. Taică-suʹ.

Bocete, rugăciuni, blesteme. Bunică-sa care se lua cu mâinile de păr. Coliva. Înmormântarea. Doliul și lumânările. Lacrimile.

• Băi Billy. A murit tata, băi, i-a spus Daniel porcului și l-a mângâiat între urechi.

Porcul a grohăit încet iar copilul și-a continuat viața numai cu bunică-sa. Cumpărături, o fiertură tulbure într-o oală pe aragaz, medicamente, tusea seacă a bunică-sii. Și Billy. Care pe zi ce trecea se făcea tot mai rotofei, de părea mai degrabă porc de România decât de Guineea.

• Îl mai ținem o lună și-l tăiem, Daniele, i-a spus într-o seară bunică-sa scuturându-și niște scame de pe fusta lungă și neagră.
• Cum să-l tăiem, bunică? Ăsta nu e porc de care știi tu. E porcușor…
• Ce porcușor, băiete? Nu vezi că s-a făcut de 10 kile?
• … de Guineea, bunică.
• Nu e de nicio guineie, Daniele. E râtan de-al nostru.

Adevărul era că Billy mânca enorm. Nu se mai sătura cu buruienile pe care i le aducea Daniel când se întorcea de la școală. Nu-i ajungeau nici cojile de cartofi, nici resturile de la masă, nici pâinea uscată pe care i-o mai dădea uneori o vânzătoare drăguță de la supermarket.

• O să ieșim la plimbare, Billy, i-a spus băiatul. Să vedem lumea. Să fugim din amărâtul ăsta de apartament.

Venise vara și vacanța. Într-o dimineață, Daniel i-a pus lui Billy o sfoară la gât și l-a scos din apartament. Pe scări s-au întâlnit cu vecina de la etajul trei, care a rămas consternată cu ochii la porc și cu femeia de serviciu care l-a amenințat pe băiat cu poliția. Avea dreptate Edy. Orașul lor nu numai că nu avea semafor și tramvai; orașul lor nu avea nici oameni deștepți. Bunică-sa fusese prima care îl confundase pe Billy cu un porc obișnuit. Urmaseră vecina și femeia de serviciu. Iar apoi, pe rând, toți cei cu care se întâlnea pe stradă. În ziua aia, Daniel a mers cu Billy la râu. Porcul a mâncat lacom din frunzele mari de brusture care creșteau pe malul apei, după care s-a tăvălit în mocirla adunată la umbră, lângă niște bolovani cenușii. Seara, la întoarcere, Daniel și-a adus aminte că trebuia să cumpere pâine. Cu Billy de sfoară, a intrat în supermarket. Râsete, comentarii, țipete. Daniel și-a plătit pâinea și a plecat.

• Sunt proști Billy. Ce vrei? Așa e în orașele fără semafoare și fără tramvai, a zis Daniel scărpinând porcul între urechi.

În câteva zile îl știa tot orașul. Oamenii clătinau din cap când dădeau cu ochii de el; copiii râdeau. Unul mai obraznic a îndrăznit chiar să-l tragă pe Billy de coadă. Altul i-a aruncat un pumn de pietricele în cap.

• Proști, Billy. Proști. Vorba lui Edy – oraș mic… De unde să fie oameni deștepți?

A doua zi Daniel i-a înlocuit lui Billy sfoara de la gât cu o cravată verde de-a tatălui său. Iar de mers, n-au mai mers la râu, ci în parc. S-au plimbat pe alei. S-au dus la locul de joacă pentru câini. Daniel i-a dat lui Billy o sfeclă tăiată în patru. Billy și-a făcut nevoile. Băiatul i-a strâns murdăria cu un făraș mare de tablă. Porcul s-a apucat să râme la rădăcina unui tei, iar Daniel l-a așteptat așezat picior peste picior pe o bancă. Teo, cel mai bun prieten al lui a trecut pe lângă el fără să se oprească și fără să-l salute.

• Ia uite, Billy, i-a spus Daniel porcului. S-a prostit și Teo.

Billy a grohăit încet. Era de acord.

Pe la mijlocul lui iulie, Daniel l-a dus pe Billy la frizeria de animale. Frizerul s-a uitat strâmb, dar cum își adapta prețurile la dimensiunea animalului, i-a spus băiatului cât costă tunsoarea, după care și-a pus șorțul și l-a tuns pe Billy numărul zero.

Încet-încet, lumea s-a învățat cu porcul. Unii mai mormăiau încă în barbă, în timp ce alții clătinau din cap – săracul băiat, a luat-o razna… Poliția, alertată de oameni de zeci de ori, l-a obligat să-i pună porcului botniță. Daniel s-a dus la magazin și a cumpărat o botniță de pit bull. Nici n-a vorbit cu vânătorul. Doar i-a arătat cu degetul ce voia. Începuse să vorbească din ce în ce mai puțin. Bunică-sa era aproape surdă. Iar restul oamenilor degeaba auzeau; de priceput, nu pricepeau nimic.

Într-o seară de pe la începutul lui septembrie, cu toate strădaniile lui Daniel care-l împingea de la spate, Billy n-a mai reușit să urce treptele până la ei, la etajul doi. Au dormit amândoi în spălătoria de la parterul blocului. Daniel și-a adus de la el de pe pat salteaua și pătura, iar pentru Billy a pus niște crengi de salcie pe mozaicul de pe jos.

A venit toamna. Au început ploile și școala. Billy se îngrășase așa de mult încât lui Daniel îi era frică să-l mai scoată afară. Dacă nu mai putea urca nici cele trei trepte de la intrarea în bloc? Într-una din zile s-a auzit o sirenă și o salvare s-a oprit în fața blocului. Doi bărbați în halate albe au intrat în fugă și au ieșit peste câteva minute cu cineva pe targă. Pe lângă unul dintre mânerele tărgii se zărea pânza neagră a unei fuste.

Peste două zile, când au intrat în spălătorie Edy și părinții lui, Daniel stătea chircit într-un colț și se uita fix spre fereastră. În mijlocul cocinei în care se transformase între timp spălătoria, zăcea o dihanie de porc cu un ditamai capul și trei rânduri de burți.

• Am venit să te luăm cu noi la București, i-a spus Edy. Oraș mare… cu semafoare, cu tramvaie. O să ai camera ta. O să mergem împreună să-ți cumperi alt porcușor.

Daniel a clipit de două ori, iar din gât i-a ieșit un zgomot înfundat despre care nu se putea spune dacă fusese un suspin sau un grohăit.