Copil fiind,

îmi doream ploaia doar pentru mine.

Când ploua pentru toți

eu intram în casă și desenam un soare

ca să oprească ploaia.

Ieșeam afară

să văd asfaltul uscat.

Bine, dar adevărul?

Când te-am întâlnit prima oară, ploua.

În părul tău am simțit picăturile

amestecate cu lacrimile mele

de copil.

Și am trăit, și am murit atunci

într-o secundă.

Am învins timpul

și i-am auzit strigătul:

urlet de lup la lună palidă

care se prăbușea

peste noi,

așteptând.

Bine, dar speranța?