Tot am sperat la acte împreună și uite că le-avem.

Cardiografia mea e însemnată cu scrisul tău de mână.

Cum să ne despărțim? Vrei să plătesc cu viața un partaj?

Tot ai vrea să-mi mai ceri ceva, cât să nu rămână loc fără amprenta ta.

Ce să-ți mai dau când tu te plimbi pe artere ca în agora?

Trupul e un angrenaj nepregătit să țină minte într-atât.

N-ai să reții senzații îmbrățișate,

apogeuri de dorințe,

copii trecând prin amândoi.

Dar dacă te-ai lăsa purtat, cu ochii-nchiși,

în alte stări, în alte straturi,

ai ajunge unde locuim cu-adevărat.

Singura lume în care vom trăi are clepsidre fără fire de nisip,  neavând nimic de măsurat.

Vino acasă, să ne oprim din agonia unui ritm

ce a uitat că viața-ncepe după ce ne prefacem că murim.