Concertul

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Dacă ar fi fost măcar cu zece ani mai tânără, Dorina ar fi stat în primul rând. S-ar fi împins cu sânii de scenă, iar cu brațele pline de brățări și de inele ar fi umblat prin cer după iertare. Ar fi cântat alături de el, cu tobele zdrobindu-i pieptul dezgolit și chitara coapsele electrice. S-ar fi iubit așa cu el, vreo două ore, în văzul tuturor. Ar fi rămas pe lume doar ei doi. El, bărbatul cu vocea și nisipul în ghete, și ea, fata din primul rând, necunoscuta, de toți cunoscută.

De-ar fi fost măcar cu zece ani mai tânără, ar fi venit la concert însoțită de prietenele ei,  urâte amândouă, însă visând fiecare, în secret, să fie ca Dorina. Zveltă, sclipitoare și tâmpită. Le-ar fi ținut pe bancheta din spate, în Matiz-ul ei verde, pentru că pe scaunul mortului ar fi stat Micky, bichonul maltez. Pe drum, ele și-ar fi aruncat țigările pe geam și-ar fi strigat la semafor după studenții albi ca păpădiile alo, băiatu’, te iubesc. Apoi ar fi râs de parcă s-ar fi sufocat planeta fără ele, ca niște eleve de liceu în fața unei erecții. Studenții, trecerile de pietoni, restaurantele cu farfurii curate, Bucureștiul, toate ar fi fost o glumă și oamenii, desene pe hârtie. Dorina le-ar fi pus fiecăruia, din creion, o mustață ca o pasăre, așa cum obișnuia să facă în liceu pe manualele de franceză. Un oraș cu susu-n jos. Și s-ar fi umplut cerul de păsări și ochii de bucurie, de-ar fi fost Dorina cu zece ani mai tânără.

După concert și-ar fi lăsat prietenele baltă, iar cracii lor bătătoriți ar fi tremurat la gândul că vor trebui să-și poarte sandalele ucigașe prin troleele cu bădărani și coji de semințe. Dar în drum spre casă vor fi bucuroși să vorbească despre ea, să-i crape coaja și să nu găsească mai nimic. Ai văzut-o cum făcea? Cum să zbieri așa? Mie, sincer, nici nu-mi place cum se-mbracă. Zici că-i luată de pe stradă. Și are umerii ăia de zece ori mai lați ca șoldurile. De ce crezi că umblă toți după ea? Bine, în afară de Marius. Liniște. Se uită pe geam, ca două zâne sătule de fapte bune. Și când să iasă luna după blocuri, coboară din troleu și buzele se încumetă să rostească întrebarea deja putrezită în gând. Ce, fă, asta suge pula mai bine ca noi?

Of, dacă ar fi fost Dorina măcar cu zece ani mai tânără, după concert ar fi parcat mașina la Marius, în fața blocului, și s-ar fi gândit de zece ori înainte să formeze 83-ul la interfon. Dar până la urmă tot ar fi sunat. El nu i-ar fi răspuns nici prima oară, nici a doua, nici a zecea oară, așa cum nu-i răspunsese mai înainte nici la telefon, nici la mesaje. Pentru că Dorina era pedepsită. Făcuse o criză de gelozie și asta l-a supărat. Dorina trebuia să învețe să fie cuminte.

De-ar fi fost cu zece ani mai tânără, Dorina ar fi țipat și până la etajul șapte ar fi aflat toți vecinii că-l bagă în pizda mă-sii. Viața era un geam pe care îl deschizi la nesfârșit cu speranța că într-o zi va intra de-afară un strop de căldură. Ai auzit, Marius? Nu e asta ultima noapte din viața mea, boule, așa cum nici tu nu ești ultimul bărbat din viața mea. Iar eu sunt încă tânără și sunt fericită, chiar dacă trăiesc cu impresia că suferința e felul principal de mâncare pentru sufletele mari. Tata a murit când eu aveam șaisprezece ani și îi caut mirosul de alcool și ceasul de la mână în fiecare bărbat pe care l-am întâlnit și care, până la urmă, m-a lăsat tot cu proastele astea două, pe care, să știi și tu, le iubesc și nu sunt curve. Se descurcă și ele cum pot. Ai auzit, mă? Labagiule.  Măcar de-aș fi cu zece ani mai tânără.

Dar nu era cu zece ani mai tânără.

În noaptea aceea stătuse câteva ore în fața blocului, așteptând ca Marius să stingă lumina. Troleele începuseră să circule și Dorina se gândi că poate într-unul din ele sunt și prietenele ei. Poate că ar fi fost mai bine să rămână cu ele, dar era deja prea târziu. A doua zi, a trezit-o din somn un telefon de la Marius. Sunase ca să-și ceară iertare. Nu el. Dorina. Marius o iertă și Dorina învățase odată cu timpul să fie cuminte, numai așa ar fi putut să găsească ceasul de la mână sau iluzia că nu e singură pe lume.

Se făcuse atât de cuminte și se rugase atât de mult la toți sfinții, că i se îndeplini până și cea mai mare dorință. Să se mărite cu Marius. De aceea rămăsese în spate, pe ultimul rând. Întotdeauna era o idee bună să fie aproape de ieșire, dacă Marius avea nevoie de ea. Și oricum, ajunsese la concert mai mult din întâmplare. Rătăcea prin oraș, cu ochii după o mașină verde, când văzuse afișul cu această formație ce fusese la modă în tinerețea ei. La un concert în aer liber poți să vezi păsările dansând pe cer. Dar pe cer nu se înghesuia nicio pasăre, iar pe drum nu văzuse nici măcar o singură mașină verde. Bucureștiul era o foaie pe care altădată o copilă desenase un oraș, iar acum se răzgândise și aruncase desenul la coș, odată cu oamenii.

În fața ei dansau grupuri de tineri îmbrăcați prea subțire pentru vremea de afară. Dorina își aminti de prietenele ei, care se îmbrăcau atât de ciudat mereu, de parcă le-ar fi fost rușine că sunt femei. Nu mai știa pe unde sunt. Poate că s-au măritat, poate c-au murit – de parcă n-ar fi fost totuna.

Pe măsură ce trece timpul, ne e din ce în ce mai frig, murmură Dorina în gușa pe o ținea înfofolită într-o eșarfă neagră, cu trandafiri. O bucată nouă de carne făcea legătura dintre umeri și ceafă. Lui Marius îi plăcea atât de mult, încât uneori își înfigea acolo pumnul sau sticla de bere. Ai tăcut? Da. Era ultimul bărbat din viața ei. Gura Dorinei tăcea, nu se mișca nici măcar pe vocalele acestui cântec vechi de când lumea și nici nu mai știa prea bine cum arăta lumea înainte.

Dorina încerca să prindă în amintirile ei chipul bărbatului de pe scenă. Oare îmbătrânise și el? Nu bătea până acolo. Însă tot mijindu-și ochii, în colțuri îi apăruseră niște lacrimi albastre, noi și curate, pe care unii spectatori, mai puțin atenți, le-ar fi putut confunda cu tristețea. Numai câțiva dintre ei ar fi putut să vadă că luminile părăsiseră scena și se pitiseră în ochii Dorinei, întinerind-o nu cu zece, ci cu douăzeci de ani.

Și totuși, nu văzuse nimeni.

 

 

Cristina Țane

Cristina poate fi citită și aici.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: