În cârciumă la Cerbu, luni seara, nu era prea mare înghesuială. Doar câțiva flăcăi din sat își făceau veacul seară de seară pe acolo, și mai mult pentru păcănele decât pentru pahar. Ce agoniseau în ziua aceea la muncă prin sat îi băgau în aparate cu gând să-i înmulțească, dar îi pierdeau pe toți. Sau aproape pe toți, căci mai toți aveau umila înțelepciune să mai salveze câțiva lei cu care să închine întru pomenirea banilor pierduți în acea seară. Aceștia erau copiii pierduți din Valea Oii, prea ai nimănui ca să-i strângă cineva din cârciumă, prea săraci cu duhul ca să-și dorească să părăsească statutul de slugă, prea uitați de lume ca să-i mai salveze cineva.

Nicu era unul din clienții fideli de la Cerbu, nu atât pentru păcănele, cât pentru coniacul ieftin stins cu bere și pentru fenomenul socializării din jurul paharelor. În seara asta însă, era singur în bar, stătea retras la masa din colț, privea în gol și ținea între degete o țigară care se fuma singură, scrumul arcuindu-se spre scrumieră sub povara gravitației. Dumitrița, barmanița de tură, l-a găsit pe terasă când a venit ea la 5 să deschidă cârciuma. Era abătut și n-avea chef de vorbă. A cerut 100 de Unirea și o sticlă de Timișoreana și aia a fost singura conversație dintre ei. Între timp, la Cerbu au mai apărut și alți clienți, ficare dintre ei îl salutau de la distanță pe Nicu, dar niciunul nu se apropia prea mult. Nicu nu reacționa la nimic. Sorbea din pahar și sticlă cu aceeași cadență cu care clipea. Își aprindea câte o țigară, trăgea două fumuri, după care o abandona între degete până când scrumul ajungea la filtru.

Cârciuma era compusă din două încăperi. În prima cameră era barul, câteva mese și scaune, o plasmă ancorată pe perete și securizată cu un lanț pentru orice eventualitate. Pe pereți erau agățate tot timpul anului instalații luminoase de Crăciun din care, la intervale aleatorii de timp, se mai ardea câte un beculeț. Apoi din bar, într-o parte, separat printr-o perdea de noapte, pornea un hol care ducea spre o baie, dar și spre a doua încăpere unde se aflau păcănelele. Dacă în prima camert muzica se amesteca cu sunete de pahare și sticle ciocnite, din a doua cameră se puteau auzi mai ales înjurături și lovituri. Nimic surprinzător. Transa în care era captiv Nicu fu spartă de un puhoi de astfel de sudălmi ce anunțau încă o înfrângere zdrobitoare. După niște minute, Lică își făcu apariția din odaia de alături și s-a așezat lângă Nicu la masă fără să-l salute ori să-i ceară permisiunea de a i se alătura. Doar îl privea insistent. Era furios pe el însuși că pierduse banii câștigați în ziua aceea, deși își promisese că nu-și mai aduce banii la Cerbu, că doar îi spuseseră toți că numai cârciumarul câștigă din aparatele alea, însă a fost prost și în ziua aceea și iată-l iarăși înșelat.

-Bă Nicule, dă și tu o țigară! Își făcu în cele din urmă curaj Lică să vorbească.

Nicu i-a întins pachetul ușor fără să-l privească pe tovarășul lui. Lică a tras o țigară din pachet, și-a aprins-o, s-a făcut mai comod pe scaun și se încurajă să continue conversația cu Nicu.

-Da ce-ai mă, Nicule, de ești așa tras la față? Și unde-i Laur că voi umblați numai împreună, v-ați despărțit?

Nicu a lăsat privirea în pământ pentru o clipă, a inspirat adânc aerul greu din cârciumă, apoi a pus mâna pe bere, a dus-o la gură și a gâlgâit cu sete din ea. Gestul lui Nicu i-a lăsat gura apă lui Lică. Nicu i-a făcut semn Dumitriței să-i mai aducă două sticle. Atunci fața și ochii lui Lică au sclipit în sfârșit de parcă a primit speciala.

-Bă Lică, vorbi Nicu deodată, i-o te cinstesc cu o bere, dar te rog eu, nu vorbi cu mine în seara asta!

Lică a primit berea contrariat. Nu mai primise o astfel de însărcinare și nici nu înțelegea cum ar putea să stea la cârciumă fără să vorbească. În fapt, asta era esența cârciumii, un loc în care oameni din sat se adunau să vorbească. Unde să vorbească atunci? La biserică? La școală? Nu! La cârciumă fusese învățat că se vorbește, iar cererea lui Nicu venea acum în contradicție cu tot ce știa el despre lumea în care trăia.

-Zi-i mă Nicule, ce-ai? Văd că te frământă ceva.

Dar Nicu era o stâncă a solitudinii și a tăcerii în seara aceea. Lică a mai tras o țigară din pachet, de data asta fără să-i mai ceară lui Nicu. Au continuat amândoi să-și bea băuturile în tăcere, deși lui Lică nu-i era deloc pe plac.

Câțiva Hristoși și Dumnezei erau târâți din nou prin deșert în camera alăturată. Încă o victimă a păcănelelor ieșea înfrântă de după perdea, bolborosind cum numai de-al dracului nu mai calcă el pragul acelei cârciumi. În drumul său spre ieșire însă, Mișu s-a mai oprit odată la bar și a cerut o vodcă mică. I-a văzut pe băieți stând la masă tăcuți și a decis să li se alăture.

-Dar voi ce-aveți mă? V-au murit caii? S-a uitat către Lică și cu îngăduială a continuat, pe tine te-nțeleg, că de-acolo vin și eu, da cu ăsta ce-i?

Lică a ridicat din umeri. Mișu l-a înghiontit pe Nicu ca să o obțină o reacție.

-Băăăăăăăă nebunule, i-a strigat aproape de urechi, ce-i cu tine?

Nicu a dat din mână a lehamite. S-a  lăsat tăcerea. O vreme n-a mai zis nimeni nimic. Însă tot Mișu a reluat dialogul:

-Am auzit că Laur a fugit în Italia, i-adevărat?

Atunci Nicu s-a îngălbenit la față simțind cum măruntaiele i se strâng toate ghem și îi urcă pe gât cu gând să-i iasă afară pe gură. Mișu l-a mai înghiontit odată.

-Zi-i mă, ce, nu știi? Pai doar nu erați voi ca frații de umblați peste tot împreună? Ce, de-aia suferi acum?

Și scăpă un hohot de râs. Atunci Nicu și-a adunat toate puterile și i-a zbierat lui Mișu în față:

-Nu mă boule, nu de asta sufăr. Sufăr că Laur a fugit cu mama în Italia! Sufăr că tovarășul cu care am crescut și cu care am băut atâția ani și cu care dormeam în același pat când îl dădea taică-său afară din casă s-a încurcat cu maică-mea și au fugit la dracu și m-au lăsat ca pe un prost în gaura asta, de aia sufăr!

Cârciuma întreagă amuțise. De după bar, Dumitrița s-a oprit din spălat paharele. Muzica a încetat să mai cânte. Cei doi tovarăși de pahar ai lui Nicu și-au băut băuturile în grabă și s-au retras de la masă cu discreție lăsându-l pe Nicu în aceeași mare de tăcere și tristețe în care l-au găsit, în colțul acela stingher de cârciumă din Valea Oii.