Familia mea e oglinda corpului meu

picioarele sunt rudele pe care o neglijență

le-a suflat prin alte țări mai curate,

mai  libere și mai triste, au plecat

unul spre vest

altul spre est

în timp ce mâinile au rămas

să țină la piept o icoană

așteptând pedeapsa care le va izbăvi

pe amândouă de păcate

și din partea tatălui, și din partea mamei

de ce eu m-am născut și alții nu?

sus port răsuflarea de rechin a bunicii materne

urechile nesătule ale bunicii paterne

și între ele mintea,

bunicii bărbați,

morți înainte să mă nasc, înviați niciodată

dar familia noastră invită la masă și morții

pune șlagărul cere morții

că am dat pe jos

jos, chilia nenăscuților grăbiți, cei care n-or să știe niciodată

dintre toate acestea, ce trece mai repede

noaptea, luna, anul, viața

așa cum o știu, niciodată n-o să știu

unde să mă găsesc în oglindă și în corp

și unde se termină toate de fapt

și unde începe o îmbrățișare

și unde se duc bărbații când pleacă