n-am mai scris nimic de o lună
nici măcar un cuvânt, un regret, cât de mic, acolo, să fie
poate dacă aș fi ținut un jurnal ar fi trecut timpul mai ușor
toți își umplu timpul cu nimic, atât de mult nimic
până când cresc tumorile canceroase
și viața dispare, am tăcut și m-am gândit

și n-am avut nimic de scris, tăceri, gânduri
niciun rând, nicio poezie, niciun graffiti
niciun ciolacu salvează economia scris pe zidurile
acestui oraș muribund în care unul din trei oameni
va muri de cancer la plămâni și doar n-o să fii chiar tu
cel care scapă, n-o să scapi, de aici nimeni nu scapă

îți mai trebuie coaie ca să fii zână, nu mai știu
când vine întunericul și îți ia tot în afară de
inima secretă, întuneric, tăcere, gânduri
ce singură e, totuși, planeta pământ în univers

avea dreptate giordano bruno, există o infinitate de lumi
bineînțeles că l-au ars pe rug, ca pe vrăjitoare
n-avem nevoie de adevăr, marș, mă
oamenii vor doar o sclavie confortabilă
de aici nimeni nu scapă, am mai zis?