Vezi tu, mamă, sunt o substanță lichidă
realitatea e solidă, grunjoasă, ascuțită, fierbinte,
se schimbă bucățile ei, se amestecă fluidul ce sunt
tocmai m-am trezit la baza unui zid
cutez să mă ridic în picioare, nu doar să privesc în sus
din mediul lor umed-urdoral, ochii privesc
de la același nivel
pancarda – cărămidă neclintită
scrie mare, cu litere ruginite
“Atenție, cade tencuiala!”
mă uit la pancardă, mă uit la corpul meu
mă surprind diformă
mă uit în jur, toți lipiți de zid, toți diformi
ei mă privesc ca pe-un bliț și ochii noștri caută unul
măcar unul care să aibă forma perfectă
se naște gândul că libertatea nu stă în formă
ci în fluiditate
mă surprind înclinând capul într-o parte
cu o expresie care nu e cea a fricii de astă dată
ci un zâmbet în colțul gurii
de copil abia născut care a înțeles pentru prima dată
că nu poate mușca laptele
dar poate mușca sânul