Când, de dimineață, privii deodată-n jur,

Văzui în loc de oameni, mașini, biciclete,

Câini, macarale, blocuri, tonete,

Copii,  profesori, avocați,  frizerițe,

Copaci, magazine, pisici, veverițe,

Văzui, și e greu de descris acest gen de senzații,

Doar atât: funcții, matrici, modulații.

Cât ar fi narativul de bizar și trăznit

Mă simții pe moment bucătar iscusit

Și, cu mână dexteră, luai un cuțit,

Pusăi o funcție pe masa de lucru

Și-ncercai să scot din ea mirosul lugubru,

Curățind-o cu sârg de solzii cei groşi,

Turnând niște zâmbete în ochi fioroşi,

Apoi luai matricea,  era prea ațoasă,

O întorsăi iute cu fața spre masă,

O frământai bine, contra rigidității

Şi-asezonai cu ghimbir, antidot al tristeții.

Când veni rândul celei de-a treia, să te ții,

Nici nu știam exact ce fel ar putea fi,

Îmi păruse c-o văd din afară,  dar parcă

Eram și eu cu totul în ea, ca-ntr-o barcă

Cu mişcări unduioase ş-acaparatoare,

Nici nu știam de sunt eu cel chemat să măsoare.

În acea modulație încă mă simt captiv

Gândul c-aş da rețete e doar paliativ,

Și de-aş avea talentul să văd totul iar roz,

Poate aș face pace cu dragul de Deleuze.