Despre ridicol și alte libertăți

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on email
Email

Oricât de departe te-ai duce în lumea mare, mereu te va însoți posibilitatea de a te face de râs, de a atrage atenția celor din jur cu ceva de care nu ai tocmai motive să fii mândru, de a deveni ridicol. Un lucru cât de mic. Ce multe feluri există pe lume de a ajunge într-o asemenea situație! Nici nu ai cum să le numeri. Dar lasă asta, sa vezi cât de pregătiți sunt oamenii să râdă la primul gest nepotrivit făcut de alții! Ai putea spune că sunt și aici atâtea feluri de a râde, că nu le poți număra.

Ce înseamnă oare, cu adevărat, să fii ridicol? Suntem tentați să credem că asta înseamnă să te faci de râs în ochii celorlalți, să acționezi nesăbuit și nefiltrat într-o împrejurare în care ar fi trebuit să te abții, să stai frumos, cu mâinile așezate în poală, în acea stare de siguranță în care nu trezești nicio reacție sau, cel puțin, nu una negativă.

Fără să mă gândesc neapărat la mine, deși am reușit să mă pun în câteva situații pe care le recunosc puțin ridicole și, probabil, în multe altele nebănuite de mine, dar considerate ca atare de alții, aș vrea să mă gândesc la unii dintre prietenii mei cei mai de preț, pe care i-am avut și continui să-i am, de aici și de aiurea.

Luându-i pe fiecare în parte, realizez că mulți dintre ei nu au fost niciodată excesiv preocupați de etichetă, de maniere, de șervețelul așezat pe genunchi și de regula învățată de a nu pune coatele pe masă la restaurant. Unii mai sorb supa cu zgomot, alții mai întind pâinea prin sosul din farfurie chiar și într-un restaurant, să zicem, mai select. Mai sunt și cei care vorbesc prea tare atunci când toată lumea vorbește în șoaptă. Am avut un prieten, plecat dintre noi, care ținea mereu o ceapă în buzunar, chiar și atunci când mergea la restaurante. O punea pe masă și mușca din ea cu o poftă nestăvilită, chiar în fața chelnerului, care izbucnea în râs. Și câte alte întâmplări de felul acesta sau poate mult mai ieșite din comun! Scopul nu este să le enumăr aici, căci fiecare își poate face propriile liste, fără probleme.

Nu înseamnă că încurajez lipsa de maniere sau că orice lipsă de măsură mi se pare o dovadă de autenticitate. Dar cred că există o diferență între a avea momente ridicole și a fi un om lipsit de bun-simț.

În ciuda acestor ciudățenii, oamenii aceștia rămân fideli prietenilor pe viață, pentru că ridicoli sunt doar în al doilea rând. În primul rând și mai presus de orice, ei sunt niște oameni firești. Mi-au rămas fideli mie, așa cum le-am rămas și eu lor decenii de-a randul. Cei care „se fac de râs” sunt, de multe ori, cei mai autentici pentru mine. Și, fără îndoială, în preajma lor nu te vei teme niciodată că ai putea ajunge și tu într-o asemenea ipostază și că ai putea fi dat afară din grup, cum se întâmplă des în zilele noastre.

Căci cu ridicolul se întâmplă ceva foarte interesant. Nu-ți dai seama că ai devenit ridicol decât după ce ai făcut năzbâtia, nu înainte și nici în timpul ei. Exact când este prea târziu pentru a mai face ceva. Căci poți fi și înclinat spre ridicol, dar si spre auto-critica exagerată în același timp.

Desigur că am încercat din răsputeri să nu mă fac de râs, dar, cu toate acestea, când te bagi în seamă mereu cu mulți colocatari ai planetei, șansele de a ajunge într-o asemenea situație cresc exponențial.

Ridicol este, până la urmă, să continui să crezi că poți bifa ceva, oricât de mărunt, cu existența ta. Și, cu toate acestea, îți iubești viața și ești hotărât să o duci până la capăt.

Cel mai ridicol lucru cu putință este să nu fii niciodată ridicol.

De aceea iubesc, fie și puțin, ridicolul din oameni, așa cum iubesc viața însăși. Nu-l caut în mine, dar îl accept și încerc să nu mă mai ascund după primul tufiș pentru ceva care, până la urmă, nu a rănit niciodată pe nimeni, poate doar foița mea de celofan în care am fost livrată aici.

Camelia Cismaru

Camelia Cismaru, născută la 8 septembrie 1967, în Voineasa, județul Olt, este absolventă a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. Parcursul său profesional a început în învățământ, continuând apoi ca traducător de limba engleză, experiențe care i-au consolidat interesul pentru educație, comunicare și relația autentică dintre oameni. Din anul 1999 conduce o organizație non-guvernamentală dedicată copiilor, coordonând programe sociale și educaționale menite să le sprijine dezvoltarea și să contribuie la protejarea lor. De-a lungul anilor, și-a îmbogățit experiența profesională și umană prin participarea la numeroase programe de formare, conferințe și proiecte de voluntariat desfășurate în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, precum și în țări din Africa și Asia. Aceste experiențe, alături de pasiunea pentru călătorii și de întâlnirile cu oameni și culturi diverse, i-au modelat o perspectivă deschisă asupra lumii și o înțelegere a valorilor care apropie oamenii.

Ne puteți susține pe Patreon (așa ar fi normal):

Puteți da o cafea și pe Paypal: