Vara aceea în care am scris amândoi bine,
ca Stelaru și Tonegaru
doar că în mileniul al III-lea

eu scriam poeme pe trupul tău gol
și el îți spunea alte poeme la telefon
costau o avere telefoanele acelea
te suna din Kansas City

el era acolo, noi eram aici
și tu erai cu amândoi și eu îl uram
și el mă ura și timpul ne ura pe toți

acum nu mai trăiește, acum nu mai trăiești
acum nu mai trăiesc nici eu, poemele se scriu
singure, din amintirile noastre ruinate
din cenușa iubirii și din muzica noastră veche

am vrut să beau până la moarte ca Mike Naumenko
la Leningrad în 1991, am vrut să beau și în timpul morții
ce altceva să și faci în moarte

dar am murit și noi de boli banale, ca toți ceilalți
poemele mele n-au mișcat nicio altă inimă
și niciun fiu nu mi s-a născut sau cel puțin
eu n-am aflat niciodată, te iubeam în vara aceea
și el te iubea în vara aceea, iar tu fumai visătoare

hai să urcăm pe bloc și să ne uităm la cer
hai să urcăm până la Dumnezeu
Dumnezeu e singur și se plictisește

hai să intrăm pe geamul acesta în casa aceasta
de pe strada aceasta, locuitorii de la parter
erau obișnuiți să se trezească și să te vadă
la ei în hol, erai o pisică sălbatică

și ochii tăi erau plini de fericiri posibile
și trupul tău gol și poemele mele din dreptul inimii
și vara aceea în care am învățat esperanto pentru tine
doar că să îți spun ceea ce știai, dar nu te interesa

și acum moartea noastră
și toată cenușa asta a iubirii
care nu ne mai folosește la nimic