Peste drum de blocul în care locuia tanti Rodica era un parc de cartier. Nu prea mare, nici prea îngrijit, cu 3 bănci din care doar două mai aveau spătar. Mai în spate, era și o groapă cu nisip în care să se joace ăia micii.

Pe banca fără spătar stătea tanti Rodica și privea spre apartamentul ei. Nu era nici tristă, nici speriată. Părea liniștită, dar într-un mod foarte straniu; părea că spritul i s-a desprins de corp și călătorește în altă dimensiune în timp ce corpul i-a rămas inert pe bancă. Aproape că nici nu mai clipea. Era seara dinaintea sentinței finale în procesul în care era judecată pentru uciderea soțului ei. Iar tanti Rodica era împăcată cu asta. Avocatul o avertizase cu privire la mai multe scenarii și niciunul din ele nu excludea pușcaria. Diferența dintre ele era doar perioada de detenție.

Dar tanti Rodica știa că o să facă pușcarie dinainte să își omoare bărbatul. Știa că prețul libertății ei va fi detenția, iar acest lucru nu o deranja câtuși de puțin. Nu o țin minte pe tanti Rodica să fi fost o femeie religioasă. La mine în bloc erau femei care mergeau duminica la biserică, care țineau doliu cu strictețe atunci când le murea vreo rudă, sau care căutau de răposați sâmbăta. Însă printre ele nu se afla și tanti Rodica. În schimb avea pioșenia unei călugărițe, era o femeie bună, altruistă, cu un zâmbet cald și o energie pozitivă. Nu se angaja cu celelate femei în discuții frivole, în bârfe de scară de bloc, ori nu ducea vorbe mai departe. Era prietenoasă cu toată lumea, dar nu avea prieteni printre vecini. Și nici nu cerea ajutorul, pentru nimic.

Cu timpul însă, am început să îi observ suferința și mai ales rușinea care se ascundeau în fundul ochilor. Și mi-am mai dat seama că ea era subiectul principal de bârfă în bloc. Toată scara știa situația ei de acasă, dar nu intervenea nimeni. Exista această lege nescrisă care spunea că nu trebuie să te bagi în casa omului. Vecinii auzeau scandalul din apartamentul 17, o auzeau pe tanti Rodica urlând de durere și de disperare, implorând clemență de la soțul ei, dar nimeni nu avea curajul să sune la poliție sau să intervină în vreun fel. În afară de tanti Nina de la parter.

Tanti Nina era o septuagenară simpatică care locuia la apartamentul 2 și pe care tanti Rodica o mai ajuta la curățenie ori îi mai făcea cumpărăturile. Cred că tanti Nina i-a fost unica confidentă și plasă de siguranță de la o vreme. O învățase pe tanti Rodica să fugă cât o țin picioarele după ce scăpa din furia soțului direct la secția de poliție situată pe strada paralelă. Și așa a intrat poliția pe fir. Polițiștii care preluau cazul nu reușeau să facă mare lucru pentru tanti Rodica, doar îl amendau și îl amenințau pe bărbatu-său cu pușcăria, ăla se înmuia nițel, se potolea  două – trei zile, o chema pe tanti Rodica acasă și timp de o săptămână era pace la etajul 4. Însă tanti Nina a murit acum un an și ceva și plasa de siguranță s-a rupt. Tanti Rodica a continuat să fuga la poliție, și apoi se ducea să doarmă la o verișoară îndepărtată de-a ei care se mutase în cartier cu câțiva ani în urmă.

În chip de ironie, cred că stiva de declarații de la poliție și certificatele de la IML au ajutat-o pe tanti Rodica să i se încadreze fapta la legitimă apărare. Deși tanti Rodica premeditase totul. În fond nu mai avea nimic de pierdut. Fata ei, Mihaela, a plecat în Italia când a făcut 18 ani și dusă a fost. Cred că au întrerupt de mult orice legătură pentru că la înmormântarea lui taică-său n-a fost. Prin urmare, tanti Rodica știa care sunt riscurile. Știa că ori moare ea, ori Costică, deznodământul va fi același, ea va fi liberă. Ce mod ciudat de a percepe libertatea…

Tanti Rodica era o enigmă.

Tot de pe banca fără spătar din parcul de vis-a vis de blocul în care locuia, tanti Rodica l-a aștepat pe nea Costică în seara cu pricina. Îi știa rutina. După 30 de ani de trăit împreună putea să anticipeze o bătaie doar ascultându-i pașii târșâiți pe casa scării. Iar în seara cu pricina știa că o s-o bată. Pentru te miri ce, nu avea niciodată un motiv concret, dar se vorbea în bloc că o bate doar când e beat. Iar el era beat mai tot timpul.

Deci tanti Rodica anticipase angoasa lui nea Costică și își ticluise bine planul. L-a așteptat să se întoarcă de la cârciumă pe banca din parc de unde el nu o putea vedea. L-a urmărit cum intră-n bloc și a așteptat cam 15 minute până să pornească după el. Știa că atunci când e beat urcă cu greu scările și mai face pauze între etaje să își tragă sufletul. Ea era la parter când el era în fața ușii și încerca să descuie ușa. A urcat calmă ca o pisică, aproape că levita. S-a asigurat de la etajul 3 că îl aude cum își aruncă bocancii pe hol și se îndreaptă spre sufragerie. Când era la ușă a auzit televizorul pornit și și-a făcut intrarea. Ușoară ca un fulg a traversat holul, l-a salutat discret și a trecut la bucătărie cu o plasă cu niște legume.

Nea Costică a privit-o mânios, și a tunat către ea:

-Fă, fire-ai al dreacu’, unde umbli tu fă, dezlegată?

Calmă înaintea vijeliei care se pornea, tanti Rodica i-a răspuns din bucătărie:

-Am fost la cimitir să-i aprind o lumânare lu’ tanti Nina că am visat-o ast-noapte.

Din cealaltă cameră l-au auzit pe Costică cum se ridică de pe canapea și se îndreaptă spre bucătărie. Tanti Rodica se apucase de curățat legumele pentru o tocană.

-Fire-ai al dreacu’ tu și cu hoașca aia de babă care te-a învățat pe tine să te duci tu la poliție să mă reclami pe mine, tu-ți dumnezeii mă-tii de boarfă….

Și-n clipa aceea Costică era în spatele Rodicăi prinzând-o de păr și trăgând-o spre el. Tanti Rodica știa acest dans, așa că s-a lăsat ușor pe spate, a făcut o piruetă, s-a întors spre Costică și fără să-l privească în ochi i-a înfipt cuțitul în crucea pieptului. Nea Costică, surprins de mișcarea nevestii a rămas perplex, s-a clătinat și a cazut pe spate în holul dintre baie, bucătărie și restul casei. De acolo de jos a început să horcăie și să se zbată ca un pește scos la mal. Tanti Rodica l-a privit cum se zbate și îi iese sufletul. Apoi, când a văzut că puterile îl lasă cu totul, s-a apropiat de el, l-a privit în ochi și i-a zis:

-Eu te-am iertat Costică, dar tu? Tu te vei putea ierta vreodată?

Și nea Costică și-a dat duhul.

Tanti Rodica a sunat mai apoi la poliție și le-a spus că și-a înjunghiat soțul cu un cuțit. Polițiștii nu au fost surprinși, ba chiar erau curioși să vadă minunea. Tanti Rodica s-a lăsat pe mâna polițiștilor, a cooperat cu ei și spre surprinderea tuturor și-a adus și un avocat. A fost cercetată în libertate și nu a fost considerată niciun moment un pericol pentru cei din jur. Ba chiar vecinii s-au comportat firesc și prietenos cu ea. Și-a înmormântat soțul ca și cum ar fi murit de moarte bună.

Pentru tanti Rodica tocmai se încheiase un capitol tenebros, iar acum privea dinspre parcul de vis à vis catre viața ce-a avut-o. Era normal să nu mai simtă nimic, nici frică, nici furie, nici rușine, nici disperare. Ce a fost mai rău trecuse, iar de ce urma nu îi mai păsa.