1 decembrie 2024 d.Hr.

Porcii, transformați deja în mistreți, au organizat un atac la scară largă luna trecută. Am pierdut peste două sute de șobolani și singura vacă pe care o aveam, dar i-am respins cu succes. Am reușit să omor doisprezece și să capturez trei înainte ca ceilalți să se retragă. Pe aceia trei i-am castrat și acum îi țin pentru carne. Cred că de-acum încolo an de an voi captura minim un porc, atât din considerente de hrană, cât și strategice. Porcii trebuie să realizeze că acțiunile lor au consecințe. Și sunt sigur că au capacitatea de înțelegere necesară. Atacurile lor și felul cum și-au format societatea îmi confirmă din ce în ce mai mult pe zi ce trece cât de mult se aseamănă cu oamenii.

Acum jumătate de an un cutremur de peste șapte pe scara Richter, după estimarea mea, a nivelat o parte semnificativă din oraș. Cel mai mult au suferit pisicile. Cred că au pierdut cam jumătate din populație. Nu numai cutremurul în sine le-a subțiat rândurile, ci și felul cum s-au repliat, sau mai bine zis au eșuat în a se replia după trecerea calamității. Porcii locuiesc în mare parte în parcuri, deci n-au fost afectați de cutremur. Ce fac câinii nu mai am idee de multă vreme și, sincer, nici nu vreau să aflu.

Așa cum era de așteptat, am suferit și eu pagube destul de serioase. Am pierdut trei clădiri importante și puțin sub trei sute de șobolani. Câțiva au încercat să-și mănânce semenii. I-am pedepsit cât se poate de rapid și tăios, izolându-i câteva săptămâni de semenii lor și oferindu-le mâncare doar cât să supraviețuiască. Nu a fost ușor și nu mai luasem vreodată o măsură atât de drastică față de ei, însă fără decizii dificile nu există progres. Abilitățile lor de comunicare s-au îmbunătățit într-un ritm exponențial de când se află sub ocrotirea mea. Cei care n-au avut nicio abatere, deci n-au suferit nicio consecință, au înfăptuit un protest civilizat pentru frații lor mai puțin norocoși care au fost întemnițați. N-au mai dormit cu mine în pat, nici măcar în aceeași clădire cu mine. Ba mai mult, au refuzat timp de o săptămână să-și îndeplinească sarcinile de dimineață, însă după ce soarele trecea de zenit, se întorceau la treabă, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Nu m-au supărat, ba dimpotrivă, admirația mea pentru ei a crescut semnificativ.

Recent, am decis să le ofer șobolanilor o perioadă mai relaxată din punct de vedere al muncii. De asemenea, vreau să le dau mai multe recompense. Au pierdut mulți frați, trebuie să-i plângă și să îi dea bătaie cu înmulțirea. În anul care a precedat cutremurul mi-am dublat teritoriul și dacă nu am destui locotenenți de încredere cu care să apăr ce-am cucerit aș putea să pierd din el. De când cu toate conflictele și cataclismele, mărturisesc că m-am mai apropiat de ei, nu la nivel utilitar, de lider care le asigură bunăstarea, ci la nivel personal. Șobolanii Bucureștiului sunt copiii pe care nu i-am avut și nu-i voi avea vreodată.

Plănuiesc să-mi iau prima vacanță. Totuși, trebuie să gândesc foarte bine felul cum las sistemele de alarmă și de supraveghere. Va fi nevoie să montez de două ori mai multe camere de filmat și senzori de mișcare. Am un telefon și un calculator care, împreună cu dronele și toate dispozitivele care-mi împânzesc imperiul, formează un mini internet codat de mine. Totul este conectat la rețeaua electrică pe care am reușit să o reactivez măcar în zona mea. Pun totul la punct și iau telefonul cu mine, oriunde aș merge. Șobolanii, chiar dacă sunt puțini și destul de slăbiți în perioada asta, sunt foarte bine antrenați să se mobilizeze în situații de criză. Am făcut nenumărate simulări cu ei. Am găsit un sunet cu frecvența perfectă să-i trimită în stare de alertă fără să-i deranjeze foarte tare. Am experimentat cu creșterea frecvenței. Îi pot pune instantaneu chiar și în stare de atac. Funcționează ca o microdozare de amfetamină, dar fără efectele secundare care să le macine trupurile. Nu cred că am lăsat nimic la voia întâmplării. Nu arde țara dacă plec câteva zile să mă reculeg.