după ore mergeam la catedrala sfântul iosif să ne rugăm pentru Steaua

sfântul iosif era mai tare decât sfântul sava pentru că la liceu

te lăsau cu fularul și cu steagul pe bancă

da’ n-aveai voie să vii în fustă scurtă

că te dădeau afară din clasă

și-atunci mergeam la biserică și-acolo băgam un tatăl nostru

și-un pomelnic cu toți jucătorii de la Zapata până la Mirel Rădoi

Bănel Nicoliță și Nicolae Dică ba chiar îl pomeneam acolo și pe gigi becali

pentru că aveam șaișpe ani și credeam că suntem nemuritoare și că viețile noastre

vor fi altfel pentru că sunt pline de sfinți

și eroi și băieți care se dau peste cap să ne cumpere o prăjitură

și barmani care ne dau de băut din partea casei

pentru că viața noastră e simplă și altfel

dacă ne rugăm suficient de mult și strigăm prin parc muie borcea

atunci Steaua bucurești va câștiga și cupa uefa și campionatul și cupa româniei

credeam în victorie pentru că din țâțele noastre sugeam credință

nu ne păsa că dintre toate stadioanele europei al nostru era plin de gropi și de noroi

jucam pe lia manoliu și trebuia să ne întorceam noaptea pe jos din pantelimon în ghencea

pentru că n-aveam bani de taxi și tot nu ne păsa

când râdeam râdeam și când plângeam plângeam și asta era viața noastră

iar când veneau tații noștri cu noi la meci

știam că tații noștri ne iubesc și asta era viața noastră

acum pe toate gardurile scrie fcsb nu e Steaua

și de cele mai multe ori râdem în loc să plângem și plângem când ar trebui de fapt să râdem

doar tații noștri ne iubesc dar până când

dacă și alți bărbați ne vor iubi

ne vom ruga la sfântul iosif pentru ei

și niciodată pentru noi

amin