Curtea, ulița și mahalaua toată răsună de strigătele lor, bărbații au băut tărie și au băut prea mult, li se încordează mușchii și li se împleticesc limbile, dar picioarele încă îi mai poartă, îi duc de la gardul dinspre drum până la gardul dinspre grădină și înapoi, îi aleargă prin toată curtea, îi izbesc de câte un pom și-i tăvălesc din când în când prin noroiul frământat, Cuțitare, prinde-l, bă, dar Cuțitarul nu mai poate să-l prindă, Cuțitarul râde răgușit, se lungește lângă prunul cel mare și rămâne acolo țeapăn să-și doarmă somnul de veci, iar Lola aleargă, aleargă și plânge – atât cât poate și ea să plângă și noi s-o înțelegem – îi curge transpirația pe pata maronie dintre urechile blege și-i tremură carnea, stau sub plapumă îmi apăs pernele pe cap și nu-mi doresc nimic mai mult pe lume decât să se termine odată, să treacă timpul și să uit ziua asta mizerabilă și vocea lui răgușită, dar timpul nu trece, minutarul ceasului de pe televizor de-abia se târăște, iar orele zac bătându-și joc de mine și de bunică-mea, în oalele de pe sobă fierbe apă chioară și lemnele se consumă degeaba, bărbații ăștia nu sunt buni decât de gură, bunica se șterge pe mâini, ia cuțitul din cui și iese afară, o să-l scurteze de viață, cum zice ea, sar la fereastră să văd, în afară de să treacă timpul mai repede nu-mi doresc nimic altceva decât să rămân singur cu bunică-mea, să-mi petrec vacanțele în liniște, în curte, pe uliță și în mahala să nu se mai audă nimic sau, mă rog, să nu se mai audă râsul lui răgușit cu damf de trăscău și măsele scrâșnite, o văd pe bunică-mea mergând cu pași mari, îi văd cuțitul în mână și umerii drepți, dar uite-o că nu se duce la el, Cuțitarul zace lângă prun și sforăie porcește, iar bărbații care răcneau mai devreme nici măcar nu-l bagă în seamă, așa cum nici pe bunică-mea n-o bagă în seamă, ies din curte cu capetele în pământ, fără să salute și fără să se uite în urmă, iar bunică-mea tace și ea, în loc să le zică vreo două cum ar merita, bunică-mea le întoarce spatele și uite-o că în loc să se ducă la Cuțitar să-l scurteze de viață, se proptește pe picioare în mijlocul curții, se bate cu palmele pe genunchi și fluieră scurt, hai Lola, hai fetiță, Lola vine grohăind, atinge mâna bunică-mii cu botul ei umed și murdar de noroi, bunică-mea o mângâie pe pata maronie dintre urechi și-i înfige cuțitoiul în miezul gâtului, un jet de sânge negru întunecă cerul, Lola scoate un urlet de disperare, iar eu nu mai știu nimic, stau călare pe o pernă moale și caldă, bărbații își fac de lucru de jur împrejurul meu și o voce răgușită începe să cânte, bunică-mea are obrajii stropiți cu sânge, se șterge la ochi, toacă ceapă și plânge, iar eu recunosc sub mine o pată maronie între două urechi blege, e frig, a început să plouă și mirosul de ceapă a ajuns până la mine, mă ustură ochii și plâng, plâng în hohote, vocea răgușită latră ceva rău, dar pe mine nu mă mai interesează vocile răgușite așa cum nu mă mai interesează nimic altceva, din cer coboară o scară de funie, mă ridic în picioare, mă prind de una dintre laturile ei, pun piciorul pe prima treaptă, apoi pe a doua, pe a treia și tot așa, mă dor genunchii, funia îmi crestează palmele și oricât aș vrea, nu mai pot înainta, închid ochii și îmi dau drumul la mâini, ce se poate întâmpla? poveștile astea se termină repede dar uite că povestea mea nu se termină încă, plutesc încetișor printre nori și porci, porcii își flutură codițele răsucite și râd cu gura până la urechi, nu mai stau în patru labe, ci plutesc încolo și-ncoace așezați ca oamenii pe picioarele din spate, unul are copitele învelite în petale de trandafiri și mantie de magician, altul e dat cu rimel pe gene și cu ruj pe rât, altul are bicicletă cu o roată și cizme roșii, iar altul stă picior peste picior lingând de zor o înghețată de vanilie, cerul e plin de cornete de înghețată, de acadele și prăjituri, n-am mai văzut niciodată așa ceva, întind mâna și iau o felie de tort, iar după ce o termin mai iau una și încă una și nimeni nu-mi zice nimic, în cer nu sunt voci răgușite și nici sticle cu tărie, în cer sunt doar porci cu aripi subțiri ca de libelulă, numai că mai mari, muuult mai mari, lumina trece prin ele și lumea toată strălucește înnebunitor, mă dau peste cap, porci și aripi, acadele și înghețate se amestecă unele cu altele, roz cu albastru, mov cu portocaliu, toate devin una, culorile se șterg și cerul se albește, miroase a friptură și a cartofi copți, bunică-mea e bucuroasă, Lola a avut numai carne și niciun pic de grăsime, de undeva din spatele gardului aud o voce răgușită care adaugă și oase, Lola a avut și oase, mă cutremur de scârbă și mă mir că bunică-mea râde, ce-o fi de râs aici, în spatele gardului e cuțitarul de bunică-meu înconjurat de oase albe, lucioase, oasele au fețe și mâini, rochii lungi care le acoperă picioarele și aripi subțiri ca de libelulă, unul are mantie de magician, altul are bicicletă cu o roată și cizme roșii și altul stă picior peste picior lingând de zor o înghețată de vanilie, îngeri de os, șoptește bunicu-meu și vocea nu-i mai e așa de răgușită; în urma cuțitului se mai naște o aureolă și un înger cu o pată maronie pe creștetul capului îmi face cu ochiul.